INTERVIU | Dan Roman, la prima performanță ca antrenor: s-a calificat cu o echipă din Liga 3 în grupele Cupei României. ”Unii jucători au venit la meci direct de la muncă”. Cât se câștigă la CS Ocna Mureș

Vlad MĂCICĂȘAN 01 Oct. 2022, 15:18 Cupa României
INTERVIU | Dan Roman, la prima performanță ca antrenor: s-a calificat cu o echipă din Liga 3 în grupele Cupei României. ”Unii jucători au venit la meci direct de la muncă”. Cât se câștigă la CS Ocna Mureș

Dan Roman (36 de ani) s-a apucat de antrenorat și a produs una din surprizele acestei ediții a Play-off-ului Cupei României.

CS Ocna Mureș a profitat de maniera înjositoare în care divizionara secundă CSM Slatina a tratat principala competiție organizată de Federația Română de Fotbal și a câștigat la scor, cu 3-0, fiind, la acel moment, prima formație din Liga 3 calificată în faza grupelor Cupei României.

  • Ulterior, CSM Alexandria a eliminat și ea, la lovituri de departajare, divizionara secundă FK Miercurea Ciuc și a devenit a doua echipă din Liga 3 calificată în grupe.

Dan Roman spune cum s-a apucat de antrenorat și cum a ajuns la CS Ocna Mureș

Fostul atacant cu peste 130 de meciuri în prima ligă, la CFR, FC Botoșani sau Gaz Metan, povestește cum s-a decis să se facă antrenor și explică cum vrea să ajungă de la fotbaliști plătiți cu 2.600 de lei și care lucrează în ziua meciului, la antrenor în prima ligă a României.

Dan, ai crezut că vă puteți califica?
Speram. Am ambiții destul de mari și tind mereu spre mai mult. Vreau să progresez. Am încercat să capacitez jucătorii toată săptămâna să nu aibă frică, trac de joc, pentru că jucăm cu o ligă superioară și mă bucur că am reușit. Am dominat meciul de la cap la coadă și am jucat un fotbal frumos. Asta încerc să implementez și băieții sunt receptivi.

Când te-ai decis să te faci antrenor?
Când am suferit o nouă accidentare la Sănătatea Cluj. Am mers la centru de copii la Viitorul Cluj și în doi ani am ajuns de la under 12 la under 19. Am simțit că mi-au fost recunoscute meritele și că au apreciat că sunt devotat și dispus să învăț.

Cum ai ajuns la CS Ocna Mureș?
M-au dorit și ca jucător și m-a propus un jucător în vară. A fost decizia conducerii. Mă știau ca fotbalist și au zis că riscă. Am acceptat din prima, cu toate că dacă era rău aș fi rămas ”pe drumuri”. La Academie la Viitorul Cluj nu era presiune și puteam continua ca antrenor la juniori. Era un loc ”călduț”, dar îmi plac provocările. Mi-am asumat un risc și știu că dacă sunt serios pot progresa.

”Sunt salarii mici, este al doilea job, dar sunt implicați”

Jucătorii sunt amatori?
Mulți dintre ei lucrează 6-8 ore, apoi vin la antrenament. Am reușit să-i conving că trei antrenamente pe săptămână nu sunt suficiente. Am schimbat și intensitatea antrenamentelor și mă bazez mult pe posesie.

Ce salarii au?
Nu există un salariu mai mare de 2600 de lei. Sunt salarii mici, este al doilea job, dar sunt implicați. Se implică cum trebuie, pentru că sunt băieți deosebiți, cu caracter. Așa i-am ales. Unii dintre ei au fost la muncă și în ziua jocului și chiar au jucat titulari.

”Principal, secund și preparator fizic”

Ești și antrenor secund și preparator fizic?
Da, din păcate nu avem un staff foarte numeros. Sunt eu și antrenorul cu portarii. Dar așa este la echipele mici. Mă ajută asta să mă pot dezvolta și să mă descurc în orice situație. Conducerea ne oferă toate condițiile pe care poate să le ofere, dar este o echipă mică. Pentru oraș este cea mai mare performanță în tot ce înseamnă fotbal. Sper să ne calificăm și în play-off la Liga 3. Am jucători valoroși pentru Liga 3, care m-au acceptat, m-au respectat, chiar dacă sunt foarte apropiați de vârsta mea.

Faceți față în grupe?
Este un bonus pentru noi. Sperăm să ne ridicăm la valoarea echipelor pe care le întâlnim și să avem ambiție. Ambiția va mai echilibra lucrurile. Ne mai ajută și că vom juca toate meciurile acasă. Este greu pentru o echipă mică, cu un lot de 17 jucători și trei portari, dar se va vedea plăcerea de a juca fotbal.

În cât timp crezi că vei ajunge să poți antrena în prima ligă?
Targetul meu nu e să ajung la Liga 1 cât mai repede. Nu vreau să ard etapele. Nu le știu pe toate și poate greșesc de multe ori. Încerc să studiez, să învăț tot felul de sisteme, să învăț psihologia jucătorilor din ziua de azi, pentru că e diferită față de când jucam eu și încerc mereu să mă adaptez. Acum fac cursuri pentru Licența B și în 3-4 ani sper să am Licența PRO.

Ce stil de antrenor ești?
Ofensiv. Nu-mi place să mă apăr și asta se vede și la echipă. Marcăm două-trei goluri pe meci, ceea ce denotă că jucăm ofensiv. Pun mult accent pe dueluri individuale și cer implicare maximă.

CS Ocna Mureș va juca cu U Craiova, Chindia și Minaur Baia Mare în grupele Cupei României

Fiindcă nu are licență, Dan Roman este legitimat la CS Ocna Mureș doar ca jucător. Antrenorul principal din acte al echipei este Valentin Șandru, deținător de licență A. În staff sunt și Alexandru Vigh (director sportiv), Andrei Copândean (kinetoterapeut), Ștefan Barsos (delegat) și Mircea Pavelescu (medic).

În campionat, CS Ocna Mureș ocupă locul 6 din 10 în Seria a 9-a, cu 7 puncte acumulate după cinci etape, fiind la opt puncte în spatele liderului Corvinul Hunedoara.

CS Ocna Mureș, singura echipă din Alba rămasă în acest sezon în Cupa României, și-a aflat ieri, 30 septembrie 2022, adversarii din faza grupele. Va întâlni prim-divizionarele Universitatea Craiova și Chindia Târgoviște și divizionara secundă Minaur Baia Mare. Toate jocurile vor trebui găzduite de echipa din Liga 3, iar cele care vor fi stabilite în noctură ar putea să fie disputate la Zlatna.

Foto: Ziarul Unirea

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/cs-ocna-mures-a-picat-sa-joace-cu-u-craiova-chindia-si-minaur-in-faza-grupele-cupei-romaniei-va-fi-o-adevarata-sarbatoare-echipa-din-alba-s-a-decis-unde-joaca-acasa-daca-e-program-19247503

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/componenta-urnelor-valorice-pe-baza-carora-se-stabilesc-grupele-cupei-romaniei-tragerea-la-sorti-are-loc-astazi-19247415

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/play-off-cupa-romaniei-primul-meci-al-zilei-este-fc-brasov-fc-hermannstadt-de-la-ora-1600-echipele-calificate-in-faza-grupelor-19247214

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/cum-sa-ti-bati-joc-de-cupa-romaniei-modelul-csm-slatina-19247245

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/cs-ocna-mures-surpriza-actualei-editii-a-cupei-romaniei-dan-roman-conduce-echipa-din-liga-3-calificata-in-faza-grupelor-traim-ceva-unic-facem-istorie-19247121

Vlad MĂCICĂȘAN 01 Oct. 2022, 15:18 Cupa României
Pe aceeași temă