Ripensia Timișoara (liga a cincea) și UTA Arad (liga a doua) se vor lupta pentru un loc în șaisprezecimile competiției KO. UTA, echipa cu cele mai multe titluri de campioană în România, după Steaua și Dinamo, se deplasează la Timișoara, pentru a întâlni Ripensia, în turul al cincilea din Cupa României.
Paradoxal, este prima întâlnire directă din istorie, între aceste echipe care au câștigat de zece ori campionatul (UTA – șase, Ripensia – patru). Asta pentru că Ripensia s-a desființat în 1948 și nu a apucat să întâlnească „Bătrâna Doamnă”, care a luat ființă în 1945. Echipa galben-roșie a fost repusă anul trecut în circuit, după 64 de ani de „hibernare”. Ripensia a pornit din liga a șasea, iar acum e favorită la promovarea în eșalonul al patrulea din județul Timiș. Adversarul lor de mâine (ora 16:30, stadionul Electrica) se zbate în anonimat de ani buni. Și în acest an, echipa a fost încropită cu doar câteva zile înainte de prima etapă a Ligii a II-a, antrenorul Eugen Trică e doar de două săptămâni la Arad, iar clubul a intrat în insolvență.
Trică: „UTA e plină de surprize”
Eugen Trică nu concepe să se împiedice de gruparea timișoreană din liga a cincea. „Este un meci de Cupa României și e foarte important pentru noi, deoarece vreau să mergem mai departe. UTA e plină de surprize, o să vedeți. Cât o să fiu eu la clubul ăsta, nu o să neglijăm nimic, nicio competiție, o să ne batem până la capăt. Am înțeles că Ripensia are tradiție, are patru campionate câștigate, dar nu știu absolut nimic despre jucătorii lor de azi”, a spus antrenorul arădenilor.
Arădenii au cerut 140 de bilete
Managerul Ripensiei, Radu Suciu, speră ca echipa lui să fie încurajată de cât mai mulți timișoreni. „Este cel mai important meci al Ripensiei de la reînființare. Nici noi nu îi cunoaștem pe ei, au trecut printr-o perioadă tulbure și s-au adunat pe ultima sută de metri. Simpatizanții noștri sunt mai liniștiți, dar nu știu cum se vor manifesta în meciul acesta. E posibil să fim susținuți pur și simplu datorită rivalității tradiționale dintre Timișoara și Arad, nu e exclus să vină și suporteri ai lui Poli să ne încurajeze. Așteptăm și un număr important de suporteri ai UTA-ei. Arădenii au solicitat 140 de bilete”, a declarat Radu Suciu. Un bilet la meciul Ripensia – UTA costă 10 lei.
Scurt istoric al celor două echipe:
• Ripensia a fost campioană în 1933, 1935, 1936 și 1938
• UTA a câștigat campionatul în 1947, 1948, 1950, 1954, 1969 și 1970
UTA reprezintă un caz simptomaÂtic pentru fotbalul românesc, cluburile azi sunt, mâine nu mai sunt
Radu Suciu, manager Ripensia Timișoara
Ripensia e în situația asta pentru că a fost desființată pe criterii politice, iar noi, o mână de oameni, încercăm să redăm Timișoarei acest nume
Radu Suciu, manager Ripensia Timișoara
Articol scris de Radu FAUR
Foto: Sebastian TĂ‚TARU