Antrenorul reșițean Daniel Oprița nu a participat la conferința de presă, trimițându-l în locul lui pe portarul Cristian Zimmerman. În schimb, din partea gazdelor a fost prezent tehnicianul Sorin Bălu
„A fost un meci foarte greu, așa cum și anticipam, pentru că în această competiție nu tot timpul echipa care este considerată favorită câștigă. De aceea este frumos, de aceea ne-am făcut fotbaliști sau antrenori, ca să trăim meciuri cu asemenea încărcătură. Repet, a fost un meci foarte greu pentru noi, un efort foarte mare, nu doream să jucăm 120 de minute, dat fiind faptul că sâmbătă avem un meci foarte greu acasă, cu Unirea Tărlungeni, dar, dacă am ajuns la prelungiri, a trebuit să le jucăm și până la urmă iată-ne învingători”, a spus după meci Bălu.
Primarul Vela, dezamăgit de scandările triviale ale galeriei reșițene
„A fost o victorie meritată, dar în mod special a fost o victorie cu suspans, cu emoții, un meci frumos, care a plăcut publicului și care sper să dovedească încă o dată că ceea ce se întâmplă la Caransebeș este o poveste frumoasă. Nu e puțin lucru să dai nouă goluri unei echipe care are experiență și palmares, așa cum are Metalul Reșița, dar băieții noștri au fost mai buni, îi felicit și le doresc succes în continuare. Felicit și echipa reșițeană și pe antrenorul Daniel Oprița, pentru că au luptat și a fost un meci frumos și corect. Din păcate, galeria reșițeană a strigat cuvinte obscene, și regret că o asemenea echipă și un asemenea oraș au în galerie membri care se dedau la asemenea acte neprincipiale față de gazde, pentru că în tribune au fost și copii și femei, și nu cred că era cazul să audă asemenea expresii din partea unor oaspeți primiți cu atâta căldură”, a spus după meci și primarul Marcel Vela.
Articol și foto de Adrian CRÂNGANU