Faza regională a ediției 2023-2024 a Cupei României s-a încheiat sâmbătă seară, 22 iulie 2023, odată cu disputarea celor șapte finale ale acestui tur al competiției. Învingătoarele sunt CSM Vaslui, CS Diosig-Bihardioszeg, FC Avrig, CS Gloria al Oraşului Geoagiu, SCM Râmnicu Vâlcea, Viitorul Ileana și CS Axiopolis Cernavodă.
Jocurile din Turul 1 sunt programate pentru data de 2 august 2023, în competiție urmând să intre și o parte dintre echipele care în sezonul trecut au evoluat în Liga 3.
Dintre echipele participante în acest an în finalele Fazei regionale, doar CS Axiopolis Cernavodă s-a aflat la a doua astfel de experiență. În sezonul trecut s-a calificat în finala cu Unirea Braniștea (Galați), unde s-a impus cu 2-1 și, astfel, a urcat în Turul 1 al Cupei României. Ulterior, trupa condusă de Petre Grigoraș s-a calificat până în play-off-ul competiției, unde a fost eliminată după prelungiri de divizionara secundă Minaur Baia Mare.
Grupa 1: Iași, Neamț, Botoșani
12 iulie / Victoria Horia (Neamț) – Unirea Curteşti (Botoșani) 1-2
15 iulie / AS U.S.V. Iaşi (Iași) – Victoria Horia 6-0
19 iulie / Unirea Curteşti – AS U.S.V. Iaşi 0-3
Grupa 2: Suceava, Bacău, Vaslui
12 iulie / Gauss Bacău (Bacău) – CSM Vaslui (Vaslui) 0-8
15 iulie / Viitorul Liteni (Suceava) – Gauss Bacău 3-2
19 iulie / CSM Vaslui – Viitorul Liteni 9-1
Finala: AS U.S.V. Iaşi – CSM Vaslui
Grupa 1: Bihor, Cluj, Sălaj
12 iulie / Vulturul Mintiu Gherlii (Cluj) – Ardealul Crişeni (Sălaj) 4-1
15 iulie / CS Diosig-Bihardioszeg (Bihor) – Vulturul Mintiu Gherlii 1-1
19 iulie / Ardealul Crişeni – CS Diosig-Bihardioszeg 0-7
Grupa 2: Bistrița-Năsăud, Maramureș, Satu Mare
12 iulie / Academica Recea (Maramureș) – Ştiinţa Beltiug (Satu Mare) 1-8
15 iulie / Minerul Rodna (Bistrița-Năsăud) – Academica Recea 16-2
19 iulie / Ştiinţa Beltiug – Minerul Rodna 2-1
Finala: CS Diosig-Bihardioszeg – Ştiinţa Beltiug
Grupa 1: Mureș, Harghita, Brașov
12 iulie / AS Golimpiakosz Odorheiu Secuiesc (Harghita) – Inter Cristian (Brașov) 1-2
15 iulie / AFC ASA Târgu Mureş (Mureș) – AS Golimpiakosz Odorheiu Secuiesc 4-1
19 iulie / Inter Cristian – AFC ASA Târgu Mureş 4-4
Grupa 2: Alba, Covasna, Sibiu
12 iulie / Stăruința Zagon (Covasna) – FC Avrig (Sibiu) 0-2
15 iulie / Industria Galda (Alba) – Stăruința Zagon 3-0
19 iulie / FC Avrig – Industria Galda 2-1
Finala: FC Avrig – AFC ASA Târgu Mureş
Grupa 1: Hunedoara, Gorj, Timiș
12 iulie / Vulturii Fărcăşeşti (Gorj) – Voinţa Maşloc (Timiș) 2-1
15 iulie / CS Gloria al Oraşului Geoagiu (Hunedoara) – Vulturii Fărcăşeşti 3-0
19 iulie / Voinţa Maşloc – CS Gloria al Oraşului Geoagiu 0-2
Grupa 2: Mehedinți, Arad, Caraș-Severin
12 iulie / Viitorul Arad (Arad) – CS Magica Balta Caransebeş (Caraș-Severin) 6-1
15 iulie / Recolta Dănceu (Mehedinți) – Viitorul Arad 0-2
19 iulie / CS Magica Balta Caransebeş – Recolta Dănceu 3-4
Finala: CS Gloria al Oraşului Geoagiu – Viitorul Arad
Grupa 1: Vâlcea, Argeș, Teleorman
12 iulie / ACS Speed Academy Piteşti (Argeș) – Rapid Buzescu (Teleorman) 1-0
15 iulie / SCM Râmnicu Vâlcea (Vâlcea) – ACS Speed Academy Piteşti 0-0
19 iulie / Rapid Buzescu – SCM Râmnicu Vâlcea 1-4
Grupa 2: Dolj, Olt, Dâmbovița
12 iulie / ACS Iris Titulescu (Olt) – Roberto Ziduri (Dâmbovița) 2-4
15 iulie / Avântul Pieleşti (Dolj) – ACS Iris Titulescu 4-2
19 iulie / Roberto Ziduri – Avântul Pieleşti 1-3
Finala: SCM Râmnicu Vâlcea – Avântul Pieleşti
Grupa 1: Prahova, Ilfov, Ialomița
12 iulie / CSL Ştefăneştii de Jos (Ilfov) – CSM Feteşti (Ialomița) 1-1
15 iulie / CSO Boldeşti-Scăeni (Prahova) – CSL Ştefăneştii de Jos 2-0
19 iulie / CSM Feteşti – CSO Boldeşti-Scăeni 1-0
Grupa 2: Călărași, București, Giurgiu
12 iulie / ACS FC Dinamo Bucureşti (București) – Luceafărul Trestieni (Giurgiu) 4-2
15 iulie / Viitorul Ileana (Călărași) – ACS FC Dinamo Bucureşti 3-1
19 iulie / Luceafărul Trestieni – Viitorul Ileana 1-4
Finala: CSM Feteşti – Viitorul Ileana
Grupa 1: Buzău, Constanța, Brăila
12 iulie / CS Axiopolis Cernavodă (Constanța) – Victoria Traian (Brăila) 6-2
15 iulie / ACS Team Săgeata – Buzău (Buzău) – CS Axiopolis Cernavodă 2-4
19 iulie / Victoria Traian – ACS Team Săgeata – Buzău 8-1
Grupa 2: Vrancea, Galați, Tulcea
12 iulie / Voinţa Cudalbi (Galați) – ACS Hamangia Baia (Tulcea) 3-1
15 iulie / CSM Adjud (Vrancea) – Voinţa Cudalbi 2-0
19 iulie / ACS Hamangia Baia – CSM Adjud 3-1
Finala: CS Axiopolis Cernavodă – ACS Hamangia Baia
Etapa 1:
ACS FC Dinamo Bucureşti – Luceafărul Trestieni 4-2
Gauss Bacău – CSM Vaslui 6-7
ACS Iris Titulescu – Roberto Ziduri 6-5
ACS Speed Academy Pitești – Rapid Buzescu 6-5
Stăruința Zagon – FC Avrig 2-3
Viitorul Arad – CS Magica Balta Caransebeş 4-1
Vulturul Mintiu Gherlii – Ardealul Crişeni 4-2
AS Golimpiakosz Odorheiu Secuiesc – Inter Cristian 4-5
Victoria Horia – Unirea Curteşti 4-2
Academica Recea – Ştiinţa Beltiug 2-3
CS Axiopolis Cernavodă – Victoria Traian 4-2
Voinţa Cudalbi – ACS Hamangia Baia 5-6
Vulturii Fărcăşeşti – Voinţa Maşloc 5-6
CSL Ştefăneştii de Jos – CSM Feteşti 3-4
Etapa 2:
Industria Galda – Stăruința Zagon 4-2
Viitorul Ileana – ACS FC Dinamo Bucureşti 3-2
AFC ASA Târgu Mureş – AS Golimpiakosz Odorheiu Secuiesc 5-3
AS U.S.V. Iaşi – Victoria Horia 1-4
CS Diosig-Bihardioszeg – Vulturul Mintiu Gherlii 5-4
CS Gloria al Oraşului Geoagiu – Vulturii Fărcăşeşti 3-0
Minerul Rodna – Academica Recea 3-2
CSM Adjud – Voinţa Cudalbi 5-4
CSO Boldeşti-Scăeni – CSL Ştefăneştii de Jos 3-4
Viitorul Liteni – Gauss Bacău 5-6
SCM Râmnicu Vâlcea – ACS Speed Academy Piteşti 5-4
Foto galerie: CSM Vaslui, FC Gloria Geoagiu, SCM Râmnicu Vâlcea, Viitorul Ileana și Ziua Constanța
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/finalele-regionale-ale-cupei-romaniei-dupa-incheierea-grupelor-axiopolis-cernavoda-este-singura-echipa-care-poate-obtine-din-nou-trofeul-rezervat-acestei-faze-a-competitiei-19277609
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/rezultatele-etapei-a-doua-a-fazei-regionale-din-cupa-romaniei-primele-doua-echipe-care-si-au-castigat-grupa-academica-recea-spulberata-din-nou-19277388
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/cupa-romaniei-sezonul-2023-2024-faza-regionala-19277241