Vineri au fost stabilite cele două serii din Liga a II-a la fotbal și a fost stabilit și calendarul pentru noul sezon competițional. Numai că în ciuda acestui fapt mai pot apărea modificări cu privire la componența celor două serii. Multe echipe au serioase probleme, fiind multe grupări ce se pot retrage din prima serie.
Antrenorul principal al echipei FC Argeș, Viorel Dumitrescu a subliniat faptul că mai sunt șanse să se schimbe cele două serii. „Vineri acum se vor stabili toate lucrurile cu privire la noul sezon. În momentul de față nu se știe nici măcar câte echipe vor retrograda la finalul acestei ediții de campionat. Atunci o să vedem care vor fi cele două serii pentru că mai pot apărea modificări cu privire la structura celor două serii. Sincer să fiu mai trag speranțe că se mai pot schimba lucrurile în cele două serii și că aș putea ajunge să evoluăm în prima serie din Liga a II-a la fotbal”, a declarat Dumitrescu pentru FC Argeș.