Miercuri dimineață, Delta Tulcea a dat piept cu fosta divizionară A, vechea și noua colegă de serie, Sportul Studențesc. După înfrângerea categorică suferită în perioada de pregătire din iarnă, formația de la gurile Deltei și-a luat revanșa învingând cu scorul de 4-0. Golurile au fost înscrise de N. Crețu, Nanu 2 (foto) și Marincău. Antrenorul Constantin Gache a început partida cu următorul 11 : Olteanu – V. Crețu, Mișelăricu, Marincău, Mansur – Câju, Ad. Ionescu, Coconașu, N. Crețu – D. Florea, Pantelie. În cursul celei de-a doua reprize au mai fost trimiși în teren: Stoicescu, Filip, Grigorov, Scarlat, Dragu, Neagu, Postelnicu, Nanu, R. Radu.
În lipsă de prea multe soluții în ceea ce privește jucătorii sub 21 de ani, tehnicianul tulcean l-a folosit în acest joc și pe juniorul Grigoraș aflat pentru prima dată într-un stagiu de pregătire cu echipa mare.
„Am făcut un joc bun împotriva unei echipe bune cum este Sportul. Nu ne îmbătăm cu apă rece în urma acestei victorii, dar pentru moralul jucătorilor este foarte bine venită. Chiar dacă am câștigat cu acest scor, jocul a scos la iveală și lipsuri pe care sper, fiind încă în perioada de pregătire, că le vom corija până la ora începerii campionatului”, a declarat la finalul jocului antrenorul Constantin Gache.
Mâine, Delta va disputa un nou joc în compania formației Conpet, joc în cadrul căruia Constantin Gache va utiliza mai mulți jucători propuși spre cooptare în cadrul lotului tulcean. Apoi, la finalul acestei săptămâni sâmbătă, respectiv duminică tulcenii vor întâlni formațiile Juventus, respectiv Balotesti, urmând ca săptămâna viitoare marți și joi să joace în compania echipelor CS Berceni și Fortuna Brazi.
Ultima partidă de pregătire va avea loc la Tulcea, sâmbătă viitoare în fața vecinei, Farul Constanța.
Articol scris de Valentin C. IFRIM