După ce stafful lui CS Otopeni a hotărât să nu mai joace meciul contra echipei brașovene, Corona și-a schimbat programul și a ales să susțină un meci de verificare în companieie echipei ilfovene de liga a treia, CS Balotești. Aflate pe final de cantonament, și jucând pe o căldură sufocantă, ambele echipe nu au făcut rabat de la efort, prima repriză fiind una aprig disputată la mijlocul terenului, fără prea multe realizări tehnice. Echipa antrenată de fostul antrenor al Otopeniului, Tudorel Dumitru, s-au dovedit a fi un adversar puternic, controlând minute bune jocul și impunând ritmul partidei.
Prima repriză s-a terminat cu un inestetic 0-0, fiecare echipă având câte două oportunități de a înscrie. La Corona, Marius Ene și Florin Stângă au avut singurele situații, primul cu un șut peste poartă din lovitură liberă, iar al doilea trimițând pe lângă poartă în urma unei lovituri libere executate de veteranul Stere. De cealaltă parte, Marc a avut emoții în urma a două contraatacuri purtate de ilfoveni, dar soldate fără rezultat pe tabela de marcaj.
După pauză, diferența de valoarea dintre cele două loturi și-a spus cuvântul și Corona a pus încet stăpânire pe joc, reușind să marcheze de două ori. Prima dată în minutul 70 prin B. Marinescu (foto) care, scăpat pe contraatac, l-a lobat elegant pe portarul Balotestiului. După zece minute, același Marinescu a fost faultat în suprafața de pedeapsă, Coman punctând cu siguranță de la punctul cu var. Brașovenii au mai ratat două mari ocazii de a înscrie prin aceiași doi atacanți, însă oboseala acumulată în cantonament și-a spus cuvântul ambii părând fără luciditate în fața porții.
Corona a jucat în prima repriză cu Marc – Martac, Forika, Damian, Fizeșan – H. Popa, Stângă, Stere, Marcăș -€“ M. Ene, Chirciu. În a doua repriză au jucat Târziu -€“ Mădularea, Forika (Ștefan), Stanciu, Avram – Postolache, Vl. Munteanu, Paștor, Leonte -“ Coman, B. Marinescu.
Singurul jucător neutilizat de Daniel Bona a fost mijlocașul sosit în această vară de la Tarlungeni, Sorin Marin, acesta acuzând o ușoară accidentare și efectuând doar o alergare ușoară.
Articol de Cristian NICU