Fostul căpitan al Bătrânei Doamne s-a despărțit în această vară de gruparea la care a făcut primii pași în fotbal. Claudiu Pascariu a plecat liber de contract de la UTA și, după ce și-a încercat șansa în Ungaria, la Honved, a ales să își continue cariera de fotbalist tot în Seria de Vest a ligii secunde. Claudiu Pascariu va fi adversarul UTA-ei în sezonul viitor, alegând să semneze cu o echipă ce își propune – la fel ca „alb-roșii” – să tragă la promovare.
„Am semnat cu Târgu Mureș pentru o perioadă de trei ani de zile. La club se dorește obținerea promovării și îmi doresc să reușesc – în sfârșit – să ating acest obiectiv. Cu UTA am avut o discuție în iarnă pentru prelungirea contractului, nu ne-am înțeles și de atunci nu mi s-a mai propus nimic”, ne-a mărturisit fundașul de 23 de ani.
Pascariu a evoluat pentru FCM Târgu Mureș în amicalul disputat miercuri seară, împotriva celor de la CFR Cluj. Arădeanul a fost titular timp de 75 de minute, confruntarea fiind decisă de Roony, în minutul 35.
Sursa: Sport Arad