Cantonament la mânăstire!

20 Jun. 2012, 10:21 Ligi județene
Cantonament la mânăstire!

Prosomeș Feldru a ajuns, pentru prima dată în istoria comunei, la un baraj pentru promovarea în Liga a treia. Va juca miercuri, de la ora 17.30, cu Bucovina Frătăuții Mari, reprezentanta județului Suceava. Meciul se va disputa la Porumbenii Mari, în județul Harghita, o comună aflată la 60 de kilometri de Miercurea Ciuc.

Din păcate însă, echipa din Feldru nu va fi susținută de noua conducere a primăriei în cazul în care va promova. „Ne dorim să câștigăm, dar e exclusă participarea în Liga a treia. Vom juca acolo unde ne va permite Asociația județeană de Fotbal, probabil în Liga a 4-a”, spune fostul primar, Ștefan Sângeorzan, care avea gânduri mari cu echipa de fotbal, dar votul localnicilor i le-a spulberat.

„O să terminăm baza sportivă, evident, nu așa cum am fi vrut noi. Și o să continuăm cu această echipă, care nu va muri. Mă ocup de ea din 92, cu o întrerupere de doi ani în 2000. Nici într-un caz nu o să ne oprim, însă nu mai avem susținere pentru promovare”, mai declară Sângeorzan, care avea un buget pentru fotbal de 70.000 pe an și nu crede că noul primar va mai da nici 50.000. „O să ne batem, avem și noi consilieri acolo, dar visul frumos s-a terminat”

„Facem tot posibilul să dăm locul Năsăudului”

Sângeorzan mai spune că a vorbit cu noul primar din Năsăud, pesedistul Mircea Romocea, care ar fi interesat să preia locul Feldrului în cazul în care va promova în Liga a treia. „Cu jucători de la noi, cu câțiva de la ei sau de la Rebra, ar putea face o echipă bună de Divizia C”. Aceasta s-ar numi Progresul și ar juca în Năsăud, fără să mai aibă vreo legătură cu Feldru. Însă, această variantă este doar la stadiul de simplă discuție între doi oameni din același partid.

200 de lei primă la victorie

Ștefan Sângeorzan, cel care promite că se va ocupa de echipa de fotbal și în viitor chiar dacă nu mai e primar, a stabilit prima de joc pentru meciul de baraj. Aceasta a scăzut de la 1000 de lei la 200 de lei. „Sigur că am fi plătit 1000 de lei dacă am fi câștigat cupa și am fi fost în situația de a ne bate pentru Liga a treia. Așa, prima de joc este după posibilitățile actuale”, zice fostul primar.

Cazare moca la mănăstire

Delegația echipei din Feldru, 25 de jucători și 25 de susținători, a plecat de ieri și s-a cazat la o mănăstire de lângă Izvorul Mureșului, unde maică stareță e o verișoară de-a fostului primar. Feldrihanii au primit acolo cină, mic dejun și prânz, pe cheltuiala mănăstirii.

Doi absenți de marcă

Din teren vor lipsi două piese de bază. Este vorba despre antrenorul jucător Sergiu Mândrean – accidentat și de portarul Nalați – suspendat. Acesta din urmă a făcut un gest nesăbuit și copilăresc în finala Cupei României, lovind fără minge un adversar și primind cartonaș roșu. Cum eliminările din orice competiție oficială se contabilizează la baraj, Nalați va sta pe tușă. În locul lui, în poartă va intra fiul fostului primar, rezervă în sezonul trecut.

Adversara din Suceava s-a calificat în ultima etapă

Mare surpriză în ultima etapă a Ligii a IV-a din județul Suceava. Deși avea nevoie de doar un meci egal la Avântul Volovăț, liderul la acea vreme, Minerul Iacobeni nu a reușit să se descurce și a pierdut cu 1-0. În urma acestui rezultat și a victoriei celor de la Bucovina Frătăuții noi în partida cu Unirea Boroaia, formația din Frătăuții Noi a câștigat sezonul 2011-2012 al Ligii a IV-a și va reprezenta județul Suceava la barajul pentru promovare în Liga a III-a.

Sursa: Sportul Bistrițean

20 Jun. 2012, 10:21 Ligi județene
Pe aceeași temă