Antrenorul lui Poli spune că nu înțelege decizia C.Ex. de a promova pe Gaz Metan Severin de pe locul 3 din Seria a II-a. Valentin Velcea e mulțumit de performanța sportivă obținută cu Poli, dar nu știe dacă va mai continua la club și în sezonul următor.
„Deciziile mi se pare incorecte, există si un loc 3 in Seria I. Promovează locurile 1 și 2, nu știu din ce cauză locul 3… A zis și Mircea Sandu că merităm în Liga I. Am promovat, merg acasă. Stau in familie. Mi-am făcut analizele de grija anilor care m-au măcinat, stau bine… Am sperat tot timpul, am avut dese trăiri să renunț. Că nu s-a întamplat promovarea nu e din cauza mea. Nici nu aș fi vrut să mă gândesc ce s-ar fi întamplat dacă nu aveam rezultate. Eram de vină noi. Nu pot să vă spun acum în ce condiții aș rămâne. Merg într-o țară in care nu se vorbește limba română, aștept finalul anului școlar. Îmi văd viitorul într-o altă structură, dacă va exista și se va pune in pratică, nu în actualele condiții”, a declarat Valentin Velcea.
Poli joacă mâine în ultima etapă din B2 pe teren propriu cu CSM Rm. Vâlcea. Tehnicianul nu se va baza pe Dăruială (accidentat), în timp ce Scutaru și Axente sunt incerți după ce au încercat să se transfere la Dinamo din postură de jucători liberi de contract. În schimb Velcea va apela la serviciile unui nou tânăr promițător: Iulian Vântură, atacant de la juniorii A.
20-25 de jucători doriți în Liga I
Antrenorul lui Poli a mulțumit din nou jucătorilor pentru felul în care s-au prezentat în acest sezon și a declarat că majoritatea sunt doriți pe prima scenă.
„Dacă până în acest moment am fost reținut sau 50% în unele exprimări, nu pot decât să mă declar mândru și satisfăcut de rezultatele obținute cu acești băieți minunați. Multă calitate fotbalistică și umană. O promovare care nu a fost ușoară, date fiind condițiile, mă bucur că am reușit să antrenez un an de zile, să am o serie întreagă de jucători, mai vechi din lotul de anul trecut, mai consacrați care ulterior au plecat, tineri care au ajuns piese importante și juniori de la echipa a doua. Nu în ultimul rând satisfacția majoră e că în acest moment avem 20-25 de jucători doriți la Liga I. Pentru oricare antrenor e o mândrie, și acest lucru trebuie evidențiat, munca nu a întârziat să scoată în față rezultatele. Ne așteaptă o ultimă etapă, îmi doresc trei puncte și să rămânem pe prima poziție. Eu îmi pun aceste lucruri în CV-ul personal. Dacă vom termina pe primul loc nu e întâmplător”, a spus Velcea.
Tehnicianul a ținut să-i mulțumească și președintelui Marian Iancu pentru șansa pe care i-a oferit-o. „Unui singur om îi mulțumesc din club, domnului Iancu, numai el a avut încredere în mine, și a spus în urmă cu trei-patru ani că pot antrena un an de la un capăt la altul. Ca să demonstrez dacă pot fi antrenor sau nu”, a conchis antrenorul lui Poli.
Articol scris de Cornel BIHOLARI