FC Maramureș a obținut o victorie mare la Arad vineri seară. Într-o partidă în care 90 la sută din timp s-au apărat și au refuzat jocul, băimărenii au lovit decisiv la singurul șut pe spațiul porții, cu trei minute înainte de final!
„Am tratat fiecare meci la victorie, iar astăzi am reușit. UTA a jucat foarte frumos, a avut multe ocazii și, spre binele nostru, nu le-a intrat. Noi am fructificat acea ocazie avută și ne-am salvat de la retrogradare cu această victorie. Mai aveam meciuri grele, cu Bistrița și Luceafărul, de aceea era important pentru noi să luă azi punctele. Dacă am fi luat un gol în prima repriză, așa cum a fost cu Poli și Severinul, altul ar fi fost rezultatul”, a declarat Romulus Buia, care a admis și că împotriva echipei sale se putea dicta un penalty.
Fără a fi întrebat, antrenorul moroșenilor a făcut și o declarație surprinzătoare. „Meritul acestei victorii este al domnului președinte, căci el a făcut echipa pentru acest meci. M-a rugat să îl las să o facă și l-am lăsat. E prima dată când se întâmplă acest lucru, ne-am înțeles asupra acestui lucru. A creionat formația cum a vrut și a ieșit bine. Poate lucrăm pe viitor împreună, dacă reușim să câștigăm meciurile de fiecare dată”, a spus fostul polist.
Sursa: Sport Arad
Foto: Sergiu Daniel GIURGIU