De când și-a revenit din punct de vedere medical, Calvin Ali Tombaye a fost integralist la UTA. Fundașul dreapta a făcut meciuri bune și se anunță titular și la Bistrița. „Ne-am dori să se repete istoria de la Timișoara. Ar fi ideal să înscriem când avem ocazia, iar apoi să ținem cum putem de rezultat și poate chiar să mai marcăm pe contraatac. Dar, va fi foarte greu, fiindcă Bistrița o echipă foarte bună. Mergem să ne luptăm și cu ajutorul lui Dumnezeu să ne întorcem cu puncte”, spune arădeanul.
Ca și alți colegi ai săi, Calvin speră chiar și într-o clasare pe poziția secundă: „Poli are probleme, le pleacă mulți jucători, de ce să nu ne gândim și la locul doi? Dacă se mai încurcă și noi câștigăm am putea să-i ajungem din urmă”.
Fundașul de 25 de ani a recunoscut că apărarea a jucat un rol important în ultimele partide. „E important că nu am luat gol în ultimele meciuri, nu știu dacă acest lucru se datorează doar fundașilor. O echipă atacă și se apără în zece, sperăm să fim la fel de inspirați și la Bistrița, împotriva unei formații care, cu siguranță, va pune probleme”, a încheiat Calvin.
Sursa: Sport Arad