FC Cisnădie și FC Caracal au terminat la egalitate scor 1-1, într-o zi frumoasă de aprilie, și i-au dat mână liberă formației vâlcene Damila Măciuca pentru promovarea în liga a II-a.
Cu o nouă bancă tehnică după demisia lui Fogoroși, trupa antrenată de Dan Călinescu și de Luci Cotora a deschis scorul încă din minutul 15 prin Szabo. Meciul a fost unul destul de echilibrat și acest lucru s-a văzut în minutul 77 când Koko a profitat de greșeala defensivei ardelene și l-a învins pe Burdun.
VEZI O GALERIE FOTO DE LA MECI
Cisnădienii puteau totuși să câștige meciul în ultimele minute ale jocului când Muntean a fost oprit neregulamentar de portarul oaspeților în careul de 16m, însă arbitrul a fost de altă părere fapt ce a stârnit furia spectatorilor prezenți pe stadionul „Textila” din Cisnădie.
FC Cisnădie: Burdun – Savin, Câmpean, Ciobanu, Neagu – Șaucă, Mitra, Grigoroșcuță, Medesan- Basile Leon, Szabo.
Această remiză i-a fost folositoare doar liderului Damila Măciuca care a învins cu 3-0 în deplasare la Minerul Mătăsari.
Clasamentul după 24 de etape arată în felul următor:
1. Damila Măciuca 49
2. Minerul Motru 46
3. FC Cisnadie 42
4. Girom Albota 42
5. FC Caracal 41
6. CS Vișina Voua 38
Sursa: De Sibiu