Mara și Hidișan sunt doi dintre cei mai experimentați fotbaliști din lotul arădenilor. Aceștia au mai jucat în derby-ul vestului pe vremea când activau cu UTA în prima ligă.
„Poli e o echipă mare, joacă acasă și sunt experimentați. Împotriva UTA-ei vor fi foarte motivați. Să nu credem că mergem la o echipă rănită, știindu-se problemele lor. Se vor mobiliza și ei la maxim pentru acest meci.” a spus Mara. El a jucat doar un singur meci între cele două echipe. În turul sezonului 2006/2007, UTA a pierdut cu 2-0 pe Bega. „Îmi amintesc de acel meci. A fost unul incendiar. Și acum va fi un adevărat derby. Meciul e foarte important mai ales pentru suporteri și vom încerca să câștigăm pentru ei. Încercăm să facem două lucruri mâine: să îi facem fericiți pe suporteri și să ne continuăm drumul spre promovare. Pentru ei, contează mult că joacă acasă, vor fi foarte motivați și meciul va fi unul greu.” a descris Bogdan Mara confruntarea de mâine.
„Trebuie să ne autodepășim”
Hidișan este mai familiarizat cu aceste derby-uri. „Este al patrulea meci pentru mine. Cred că în aceste meciuri trebuie să ne mobilizăm foarte bine și să ne autodepășim. Diferența se va face în teren, care va gândi mai bine, cum vom respecta sarcinile pe care trebuie să le îndeplinim. De câștigat va avea cel care face aceste lucruri cel mai bine. Atmosfera va fi cu siguranță una fantastică, dar trebuie ca atunci când intrăm pe teren să ne gândim doar la joc, să fim concentrați.” a declarat Florin Hidișan.
Articol și foto de Sergiu Daniel GIURGIU