În tur, echipa Chimia Brazi a bifat prima victorie din acest campionat în fața celor de la Sportul II Studențesc, învingând trupa bucureșteană la un scor de tenis. De atunci și până la finele primei părți, elevii antrenorului Octavian Grigore nu au mai pierdut vreun meci, terminând turul la un punct de primul loc, poziție care duce în Liga a II-a. Însă, odată cu startul returului, problemele interne au făcut ca mai mulți jucători de bază ai „chimiștilor” să părăsească gruparea de lângă Combinatul Brazi, fapt ce s-a văzut în rezultatele ulterioare.
Abia în etapa a 20-a, prahovenii au reușit prima victorie stagională din anul în curs, chiar în fața echipei pe care o învinse prima dată în turul campionatului, și anume pe Sportul II. Dacă atunci prahovenii au câștigat cu scorul de 6-0, de această dată s-au mulțumit doar cu 1-0, reușită semnată de nou venitul Gabi Marin. Fostul plopenar a transformat precis o lovitură liberă de la 22 de metri, ușor lateral dreapta, în vinclul de la colțul scurt, când mai erau de jucat doar 60 de secunde din timpul regulamentar (exceptând prelungirile)
Așadar, în urma primului rezultat pozitiv al returului, Chimia Brazi se clasează tot pe poziția a treia a clasamentului, dar șansele de accede în eșalonul secund scad pe fiecare etapă care trece.
Chimia Brazi – Sportul II Studențesc 1-0 (0-0)
Stadion: „Chimia”, Brazi. A marcat: G. Marin (89)
Chimia: Al Gheorghe – Stanciu (77 Ivan), Petcu, Neagu, Irimescu – Năstase, Minciună (cpt), G. Marin, Dedu (67 Negotei) – Arnăutu, C. Vlad. Antrenor: Octavian Grigore.
Sportul II: Ormenișan – St. Stancu (64 Niță), Rațiu (cpt), C. Mihai, Chețan – Chiriță, Nicola, Popa (46 Pațurcă), Ciobotariu (76 Leafu) – Târnăcop – Mareș. Antrenor: Ferenc Bajko.
Au arbitrat: Mihai Harabagiu – Bogdan Terente și Alexandra Apostu (toți, din Bacău). Observatori FRF: Emil Tudor (Târgoviște) și Grigore Tomoioagă (Rm. Vâlcea).
Cartonașe galbene: Năstase (47)/Târnăcop (48), Nicola (57).
Sursa: Ziarul Prahova