În etapa a 18-a, CF Brăila a câștigat cu 3-0 la „masa verde” partida cu Victoria Brănești și a urcat pe locul al doilea în clasament, fiind în acest moment una dintre principalele candidate la promovare.
Greul abia începe însă, pentru că în această săptămână formația brăileană are de disputat două partide dificile: miercuri, în prima etapă a returului Ligii a II-a, la Callatis Mangalia, și sâmbătă, pe teren propriu, cu Săgeata Năvodari. Cu toate acestea, antrenorul Viorel Ion este optimist.
„E mai ușor să ajungi acolo, sus, dar mai greu să te menții. Meritul pentru clasarea pe locul al doilea este al echipei. Vin două partide grele din care trebuie să scoatem cel puțin 4 puncte ca să rămânem pe podium”, a precizat Viorel Ion pentru Obiectiv Vocea Brăilei.
Vioară a programat un antrenament pe Municipal în această dimineață, iar în jurul orei 13.00 CF Brăila va pleca spre Mangalia.