Județul Constanța are patru echipe în prima serie a Ligii a II-a (Farul, Viitorul, Săgeata și Callatis), dar un singur meci, cel dintre Farul și Viitorul Constanța poate fi considerat cu adevărat derby.
Derby-ul dintre Viitorul și Farul și-a consumat cel de-al treilea episod pe 26 august 2011 și s-a terminat 0-0. Mâine va fi un nou episod, la Ovidiu, iar dacă ambele formații vor reuși să promoveze, derby-ul s-ar putea muta cu arme și bagaje în Liga I. Dacă situația Viitorului e destul de clară, formația patronată de Gică Hagi conducând destul de lejer seria I, implicarea Farului în lupta pentru promovare e de dată mai recentă. Odată cu problemele financiare mari de la Năvodari și odată cu transferurile destul de interesante din iarnă, Farul reintră în lupta pentru locul al doilea. „Vrem să recuperăm cât mai repede diferența de puncte care ne separă de vârful clasamentului, iar în vară sper să sărbătorim revenirea în Liga I. Farul merită să revină pe prima scenă a fotbalului din România”, a spus președintele Farului, Marcel Lică.
CFR – „U” se joacă din 1947
De-a lungul anilor, fotbalul românesc a oferit multe derby-uri între formații din același județ și, mai ales, din același oraș. Exceptând Bucureștiul, orașe precum Cluj, Craiova, Timișoara, Ploiești sau Arad au propus sau propun în continuare meciuri între formații din același oraș. În ultimii ani, cel mai la modă e duelul dintre Universitatea Cluj și CFR. Chiar dacă primii stau mai bine la tradiție, la palmares și la confruntările directe echipa din Gruia are un avantaj clar. Din 23 de meciuri, din 1947 și până în preșent, CFR a învins pe „U” de 10 ori și a pierdut doar de trei ori.
Petrolul – Astra, cel mai nou derby
Un derby de dată recentă este Petrolul – Astra. Prima confruntare s-a produs în 1998, iar de atunci cele două echipe s-au întâlnit de nouă ori. „Lupii galbeni” au câștigat de patru ori, iar Astra are doar două succese.
Universitatea – Extensiv, de tristă amintire
Microbiștii din Craiova se uită cu părere de rău în albumul cu amintiri atunci când vine vorba de derby-uri locale. Din păcate pentru ei, și nu numai, din derby-ul Universitatea Craiova – Extensiv s-a ales praful. Nu numai că ambele echipe nu mai sunt în Liga I, dar ambele au dispărut din fotbalul românesc. Dacă Extensiv a dispărut în 2004, Universitatea Craiova a fost dezafiliată în 2011. Între Știința și Extensiv au existat 10 întâlniri. De patru ori s-a impus Universitatea, iar formația fraților Mihăilescu are doar două victorii în palmares.
Sunt anumiți suporteri pentru care contează mai mult o victorie în fața Viitorului decât promovarea în sine, însă nu pot fi de acord cu asta. O victorie cu Viitorul nu ne poate garanta promovarea în Liga I
Marcel Lică, președinte Farul
Le-am trimis celor de la Farul încă din iarnă o solicitare de a ne permite să jucăm pe stadionul lor timp de un an, în eventualitatea în care promovăm în Liga I. Nici până acum nu am primit niciun răspuns, deși neoficial știu că nu sunt de acord
Paul Peniu, președintele Academiei „Gheorghe Hagi”
În Liga I există șicane între conducători înaintea meciurilor, dar după joc se face pace. La noi, la Constanța, continuă însă râca
Paul Peniu, președintele Academiei „Gheorghe Hagi”
Articol scris de Daniel REMEȘ