Buia: „Absența celor doi jucători care sunt la lot s-a simțit astăzi”

17 Mar. 2012, 17:29 Campionat
Buia:**

Romulus Buia, antrenorul celor de la FC Maramureș este de părere că echipa sa ar fi meritat să se întoarcă acasă măcar cu un punct după jocul cu FC Argeș, pierdut cu 2-1 la Pitești. Băimărenii au fost învinși după ce au deschis scorul prin Dragoș, în minutul 6, din penalty.

„Mă nemulțumește rezultatul, cred că am făcut un joc frumos, însă absența celor doi jucători care sunt la lot s-a simțit astăzi. Păcat că fiecare punct este vital în lupta pentru evitarea retrogradării. Trebuie să mergem mai departe, să strângem rândurile și să câștigăm pe teren propriu. Păcat că am luat două goluri ușoare și ne puteam întoarce acasă măcar cu un punct”, a declarat Romulus Buia.

În urma înfrângerii, FC Maramureș termină etapa 16 pe locul 11, cu 16 puncte, la egalitate cu locul 12, ocupat de Mureșul Deva.

Articol scris de Andrei Zevedei (Sport Argeș)
Foto: Mihai Neacșu

17 Mar. 2012, 17:29 Campionat
Pe aceeași temă