În runda inaugurală, aluminiștii primesc vizita unei alte formații locale, FC Olt. Căpitanul de echipă al celor de la Alro, Ionuț Stancu, consideră că meciul de debut nu va fi deloc ușor.
Căpitan de echipă în tabăra celor de la Alro, Stancu este de părere că jocul aluminiștilor este în creștere. Mijlocașul susține că rezultatele înregistrate în amicale nu sunt concludente, principalele aspecte vizate în această perioadă fiind cele legate de consolidarea relațiilor de joc.
„Rezultatele din amicale nu sunt concludente, având în vedere terenurile, adversarii, dar nu ne-au interesat foarte mult rezultatele, cât jocul, iar din punctul meu de vedere, de la meci la meci a fost din ce în ce mai bun. Probabil lipsește puțin și omogenitatea, dar echipa de la meci la meci a jucat un fotbal mai bun, cred că jucătorii care au venit ne pot ajuta, au destule meciuri în primul eșalon, cred că pot da un plus de valoare echipei”, a declarat Ionuț Stancu.
„Nu este nicio echipă favorită”
Startul returului le aduce ca adversar celor de la Alro gruparea FC Olt Slatina, al cărei obiectiv este menținerea. Cu toate astea, căpitanul de echipă al aluminiștilor, Ionuț Stancu, consideră că partida nu va fi deloc facilă, mai ales după experiența din tur, când Alro a pierdut duelul de la Piatra-Olt.
„Se poate întâmpla orice la fotbal, noi o să fim concentrați, o să tratăm meciul cu maximă seriozitate pentru că FC Olt este o echipă destul de bună, bine pregătită și bine așezată în teren de antrenorul Oprescu. Orice meci pornește de la 0-0, nu este nicio echipă favorită, sunt convins că o să avem un meci foarte dificil”, a mai spus Stancu.
În prima parte a sezonului, Ionuț Stancu a evoluat pe postul de fundaș stânga, ulterior fiind utilizat mijlocaș dreapta.
sursa: Gazeta Nouă