Sosit la Alro înaintea startului actualei ediții de campionat, fostul fotbalist al formațiilor Universitatea Craiova și Rapid București, Ionuț Stancu, s-a impus titular încă din prima etapă.
Utilizat la început pe postul de fundaș stânga, odată cu preluarea băncii tehnice de către Daniel Mogoșanu, acesta a fost folosit în linia mediană. Mutarea s-a dovedit de bun-augur, Stancu fiind decisiv pentru Alro în câteva partide, „reușitele” sale aducând puncte prețioase în tabăra aluminiștilor. În meciurile amicale susținute în această iarnă, experimentatul fotbalist a fost cel care a purtat banderola de căpitan.
În tur, Gabriel Precup a fost cel care a avut statutul de căpitan de echipă la Alro Slatina.
Amicale în compania colegelor de serie
Alro Slatina continuă seria meciurilor de verificare programate în această perioadă.
Dacă în primele amicale susținute de la revenirea din Antalya, aluminiștii au avut ca adversari formații de eșalon inferior, în această săptămână, gruparea aflată sub comanda lui Daniel Mogoșanu întâlnește echipe din serie. Miercuri, cu începere de la ora 12.00, Alro va susține un joc de pregătire, în deplasare, în compania celor de la CSM Râmnicu Vâlcea, în timp ce, sâmbătă, urmează să întâlnească FC Argeș.
Sursa: Gazeta Nouă