Cetatea Târgu Neamț intră astăzi în regim de cantonament, acesta urmând să se desfășoare în Târgu Neamț pe perioada 31 ianuarie 2012 – 11 februarie 2012.
„În perioada de cantonament vom efectua câte două antrenamente zilnic, rolul principal al acestui stagiu centralizat este în special bazat pe alcătuirile fizice. Singurul absent va fi Florin Sobariu care se confruntă cu importante probeleme de sănătate și căruia țin să îi transmit că sunt alături de el și îi doresc însănătoșire cât mai grabnică”, a declarat antrenorul Cetații, Stelian Bordeianu.
Florin Sobariu, care până în acest moment era cel mai vechi jucator al echipei de sub Cetatea Neamțului, acesta făcând parte din lotul echipei încă de pe vremea când aceasta activa în Divizia D, este aproape de a-și încheia cariera de fotbalist la doar 28 de ani din cauza unor probleme medicale destul de grave.
Tehnicianul târg-nemțean a ales pentru perioada de cantonament un lot format din 20 de jucători: Ciprian Agapov, Florin Morar, Ionuț Covrig – portari și Bogdan Ilie Talpan, Valentin Rotaru, Vasilică Mihăieș, Claudiu Ciocoiu, Alexandru Stafie, Radu Spiridon, Vlad Usturoi, Mario Șchiopu, Gabriel Tudosă, Manuel Petrescu, Victor Isache, Alexandru Avrămia, Cosmin Bocăneț, Florin Lupu, Mihai Știrbu, Bogdan Ilie Pântea, Dragoș Patriche – jucatori de camp.
Pe perioada cantonamentului, Cetatea va susține și două partide amicale, prima în compania liderului din Liga 3 – Seria 1, SCM Petrotub Roman, la Târgu Neamț, iar a doua contra echipei din acelasi eșalon, CSM Pașcani, la Pașcani.
articol scris de Andrei Burlacu