„Este o mare ocazie pentru mine de a face o treabă cât mai bună la FC Argeș”

26 Jan. 2012, 13:09 Bursa transferurilor

Ionuț Nicolae este primul jucător adus de cei de la FC Argeș în această perioadă. Mijlocașul de bandă a venit de la Viitorul Domnești, o echipă din județul Ilfov ce se află în Liga a III-a. Fotbalistul în vârstă de 23 de ani se poate mândri cu faptul că a fost junior al celor de la Steaua București și că a fost coleg cu unii dintre fotbaliștii importanți ce au fost în curtea echipei din Ghencea în urmă cu câțiva ani. Acesta ne-a mărturisit că a fost coleg chiar cu columbianul Dayro Moreno, cel care a fost adus la Steaua ca o mare vedetă. Nicolae nu a mai putut juca la Steaua după ce a suferit o mare pierdere și anume decesul tatălui său, lucru care l-a afectat teribil.

– Ionuț, cum este la FC Argeș?
– Este foarte bine pentru că FC Argeș este una dintre echipele de tradiție din fotbalul nostru. Am găsit un colectiv foarte unit aici, sunt fotbaliști tineri, la fel ca și mine și cred că acesta poate să fie marele nostru avantaj.

– De ce spui asta?
– Pentru că cu toții vrem să ne remarcăm și vrem să progresăm și prin progresul nostru se face și progresul echipei. Dacă noi jucăm foarte bine, este clar că și echipa poate obține rezultatele mult dorite. Eu sper să putem realiza aceste lucruri și să ne atingem obiectivele noastre.

– Cum vezi această serie?
– Am urmărit și eu cum stau lucrurile prin această serie și toată lumea vorbește despre faptul că Poli Timișoara și cu Bistrița sunt desprinse în câștigătoare, dar eu nu cred că este așa. Să nu uităm că în urmă cu un an am avut și foarte multe scandaluri cu privire la licență și noi trebuie să ne facem treaba cât mai bine pe teren, pentru că acolo ne obținem punctele și vom vedea ce vom obține pe mai departe.

– Cu ce gânduri ai venit aici?
– Sper să îmi fac treaba cât mai bine și să joc. Vreau să îmi ajut echipa să putem obține rezultatele pe care cu toții le dorim. Este o mare ocazie pentru mine de a face o treabă cât mai bună la FC Argeș, pentru că, repet, este un club de tradiție din fotbalul nostru.

– Spui că este o echipă de tradiție, de ce mari jucători de la FC Argeș ai auzit?
– Toată lumea a auzit de Nicolae Dobrin. Am văzut și eu câteva înregistrări cu ce făcea cu mingea, ceea ce este unic, pentru că eu nu am apucat să îl văd jucând pe viu. Apoi au fost jucătorii mai recenți, precum Nicolae Dică sau Rică Neaga, cu ei fiind și eu coleg la Steaua când eram și eu la echipă.

– Chiar, cu cine ai fost coleg la Steaua?
– Am fost coleg cu Dică, Neaga, dar și cu columbianul Dayro Moreno. Era o echipă foarte puternică atunci la Steaua pentru că echipa tocmai realizase acea mare performanță în cupele europene și erau niște jucători cu un caracter foarte puternic la echipa de atunci a Stelei.

– Cu cine te înțelegeai cel mai bine?
– Nu pot să spun că mă înțelegeam mai bine cu unul sau cu celălalt. Cu toții erau niște fotbaliști foarte valoroși și eu nu puteam decât să fiu foarte bucuros că făceam parte dintr-o asemenea echipă și încercam să învăț cât mai multe de la fiecare în parte. A fost o experiență foarte benefică pentru mine.

– De ce nu ai rămas la Steaua?

– Acest lucru s-a întâmplat din cauza unui eveniment tragic pentru mine. A murit tatăl meu și a fost o perioadă mai dificilă pentru mine. Am pierdut locul în dauna lui Strătilă, cel care este acum la Dinamo și nu am mai putut să revin în echipă. Au fost niște momente foarte grele pentru mine.

– Mai păstrezi legătura cu vreun jucător acum?
– Vorbesc destul de des cu Onicaș. Cu el mai vorbesc mai mult și cu alți jucători de seamă cu mine, care eram în acea academie de acolo.

Sursa: Ziarul Top

26 Jan. 2012, 13:09 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă