Începând de astăzi, între buturile Coronei Brașov se află experimentatul Traian Marc, cel care tocmai a împlinit 29 de ani pe 16 ianuarie. Hârtiile pentru împrumut pentru un an și jumătate au fost semnate oficial în cursul acestei zile, venirea lui Marc reprezentând cel mai important transfer reușit în această iarnă de liderul seriei a VI-a din Liga a III-a.
Ajuns a treia opțiune la FC Brașov după titularul Felgueiras și rezerva Godinho, brașoveanul a preferat să plece la alt club pentru a apăra meci de meci și a nu își ieși din mână. Noul portar al Coronei și-a făcut deja debutul în meciul cu Petrolul de vinerea trecută, atunci când intervențiile sale sigure au ajutat echipă să scoată un merituos egal contra clubului din Liga 1.
„Am ales să vin aici pentru a avea continuitate în jocuri. M-a atras și proiectul celor de la Corona, așa că am venit aici cu gândul de a juca cât mai bine și de a ajuta echipa să promoveze cât mai repede posibil în Liga a II-a. Am găsit mulți jucători tineri pentru care experiența mea sper să fie de mare ajutor, în special celor din compatimentul defensiv. Le mulțumesc celor de la Corona pentru că au avut încredere în mine și au apelat la mine” a declarat Traian Marc pentru Liga2.ro
10 sezoane în Liga I a adunat Marc în cariera sa, el debutând la 17 ani într-un meci în care au apărut pentru prima dată în culorile Brașovului și Surdu și Marius Constantin.
Articol și foto de Mihai ANDRIEȘ