Instalat în această iarnă „principal” la nou-promovata în eșalonul al treilea Damila Măciuca, Erik Lincar consideră că testul susținut cu Alro a fost unul util pentru jucătorii săi. Fostul fotbalist al celor de la Steaua este de părere că lupta pentru promovare în seria a IV-a a Ligii a III-a va fi aprig disputată, FC Caracal fiind una dintre favorite.
Antrenorul celor de la Damila Măciuca, Erik Lincar, a declarat la finalul meciului de verificare susținut cu divizionarea secundă Alro Slatina, pe stadionul „Metalurgistul”, că testul a fost unul util. Gruparea vâlceană a dat o replică bună aluminiștilor, pierzând la limită, scor 1-0, pe final de meci.
„Pentru noi a fost un test foarte util, am început să cunosc și eu mai bine jucătorii, un meci bun, cu angajament, a fost o deplasare utilă. Noi avem o echipă în care încercăm să combinăm jucătorii cu experiență, cu cei tineri, urmează pe viitor să ne omogenizăm pentru sistemul pe care eu l-am cerut”, a declarat antrenorul celor de la Damila.
„Alro este o echipă bună”
Fostul fotbalist al echipei Steaua București a avut cuvinte de laudă despre Alro Slatina la finalul jocului de pregătire. De asemenea, antrenorul grupării vâlcene a vorbit și despre lupta pentru promovare în seria a IV-a a Ligii a III-a, acesta fiind de părere că FC Caracal este una dintre favorite.
„Obiectivul nostru în retur este să câștigăm cât mai multe meciuri, tragem și noi cu ochiul la promovare dacă e să fie, dacă nu, nu este nicio problemă. FC Caracal a început mai prost, după aceea am văzut că au avut constanță în jocuri, au reușit să adune foarte multe puncte și rămâne una dintre candidate la promovare. Cred că și FC Cisnădie va avea un cuvânt de spus, s-ar putea ca și Motru, cam astea sunt echipele. Alro, după cum a terminat turul, este o echipă foarte bună, bine… astăzi a fost un meci amical, dar cred că în retur vor reuși să facă o figură frumoasă”, a mai spus tehnicianul grupării Damila, Erik Lincar.
Antrenorul vâlcenilor are la dispoziție jucători care au trecut pe la formațiile din județ cum ar fi Jianu, Alin Ignat, Ciocan și portarul Grecu.
Sursa: Gazeta Nouă