Echipa de fotbal Jiul Petroșani își va relua pregătirile miercuri, 25 ianuarie, de la ora 15:00. Cu o săptămână și jumătate întârziere față de data la care trebuia să reunească echipa oficialii nu și-au pierdut speranța că o să vină soarele și pe strada „minerilor”.
„S-a tot amânat reunirea pentru că s-au renovat camerele de la stadion și vestiarele. Important este că vom începe și vom recupera ce am pierdut”, a declarat managerul Gigi Borugă.
Acesta susține că Jiul va realiza transferurile dorite și că în curând arădenii Riviș, Copil și Toc vor veni al Petroșani. „dacă Jiul va câștiga primele șapte etape din retur vom promova cu siguranță. Vom realiza și transferurile pe care ni le dorim”, a mai precizat Borugă.
Puștii lui Huza țin pasul cu seniorii
Jiul II, echipa cu cea mai mică medie de vârstă, 17 ani, care evoluează în Liga a IV-a, Hunedoara, cot la cot cu seniorii își va relua pregătirile funcție de echipa mare care evoluează în Liga a III-a. Aflați pe locul trei la finele turului la un punct în spatele formației de pe locul secund, elevii lui Daniel Huza au planuri mari.
„Sunt foarte mulțumit de randamentul copiilor având în vedere faptul că am în teren copii cu vârste cuprinse între 14 și 17 ani. Sper ca anul acesta Marius Mareș jucătorul dorit de multe echipe să își revină și să fie titular la echipa mare. A avut o perioadă grea în care a fost accidentat, a avut mâna ruptă. Dacă nu ar fi fost departe de teren mult timp acum era mult mai sus”, a declarat Daniel Huza.
articol scris de Loredana Juglea