Aflați pe lista de achiziții a tehnicianului divizionarei secunde din Copou, portarii Coca, Alexeev și jucătorii de câmp Crăciun, Scărlătescu, Șomodean și Vajou nu au prea mari șanse să ajungă sub comanda lui Ionuț Popa până la începerea cantonamentului în care accentul va fi pus pe latura fizică a pregătirii, după cum ne-a spus ieri președintele executiv Florin Prunea.
Singura certitudine de la CSMS este aceea că prima perioadă de pregătire centralizată din 2012 va fi efectuată în Iași, oficialii grupării din Copou fiind foarte mulțumiți de condițiile oferite la Complexul „Emil Alexandrescu”.
După ce s-au convins că sunt șanse mici ca unii dintre jucătorii cu care au tratat și pe care îi tot așteaptă încă de luni după-amiază să mai sosească până luni, Prunea și Popa au extins lista fotbaliștilor care ar putea îmbrăca din retur tricoul CSMS. „Negociem cu mulți jucători, dar până acum nu avem prea multe certitudini”, a mai declarat ieri fostul component al Generației de Aur, care s-ar mulțumi ca fotbaliștii doriți de antrenorul principal să ajungă chiar și pe parcursul cantonamentului din Copou.
În schimb, cei trei jucători apți din punct de vedere medical (D.Orac mai are de făcut recuperare cel puțin încă o lună după operația suferită toamna trecută) care au fost puși pe lista de transferuri – Ghindaru, Florea și Nalați, se pregătesc separat, după ce nici discuțiile purtate ieri cu șefii clubului nu au condus la ideea unei despărțiri pe cale amiabilă. Mai mult, mijlocașului Vasile Ghindaru i s-a transmis că salariul îi va fi diminuat cu 25 la sută dacă mai dă declarații reprezentanților presei, dar surpriza ar putea-o însă constitui posibila reprimire în lot a lui Nalați, responsabilii CSMS studiind și această variantă după ce mai mulți dintre jucătorii doriți pe postul de închizător fie au declinat oferta, fie tot amână să ofere un răspuns concret.
sursa: Evenimentul