Antrenorul Marian Bondrea speră ca echipa severineană să găsească resurse pentru a efectua stagiul de pregătire din Turcia.
După ce cantonamentul de la Poiana Brașov a fost înlocuit cu cel de la Băile Herculane, unul mai puțin costisitor, Gaz Metan Severin nu mai e sigură nici de turneul din Turcia, preconizat pentru perioada 4-16 februarie.
„Cantonamentul montan îl facem la Herculane, deci nu chiar la munte, dar, important e să profităm de cele două stagii, să obținem maximum de eficiență. Suntem încă un grup eterogen, iar o concepție de joc nu o poți pune la punct în două săptămâni. Sper să se rezolve cu stagiul din Antalya, deoarece încă nu e stabilit în detaliu, motiv pentru care organizatorii de acolo nu s-au grăbit să ne caute adversari, nefiind sută la sută convinși că venim. Deocamdată lucrurile nu-s foarte clare, mai sunt ceva probleme. Eu sper ca cei din conducere să înțeleagă că este necesar, fiindcă avem nevoie de jocuri. Nu țin neapărat să mergem în Antalya, dar în țară va fi foarte greu să găsim terenuri pe care să disputăm câteva amicale și această echipă neomogenă are nevoie de o pregătire pe care nu putem să o realizăm decât prin niște partide care să se apropie de specificul competiției”, a dezvăluit Marian Bondrea. De altfel, Gaz Metan nu a perfectat vreun amical nici măcar în țară.
Mulțumit de ultimul transfer
Antrenorul echipei severinene are și motive de satisfacție, după ce conducerea a găsit soluții pentru transferul lui Silviu Bălace, jucător pe care Bondrea l-a pregătit la Universitatea Craiova, la sfârșitul anilor 90. Noua achiziție va merge luni împreună cu Gaz Metan Severin în cantonamentul de o săptămână, de la Herculane
„Bălace e unul dintre jucătorii pe care eu i-am promovat de la tineret, la Universitatea Craiova. Evoluția lui a fost una ascendentă, așa cum și anticipam. A confirmat peste tot pe unde a fost. Deși acum nu mai e tânăr, l-am dorit la Gaz Metan, fiindcă e un jucător cu personalitate și cu calități fizice deosebite. E și tehnic și cu siguranță ne va fi foarte util. Aveam nevoie de un jucător precum Silviu Bălace”, a spus Bondrea.
Articol scris de Mircea OGLINDOIU