Echipă care a încheiat turul pe un loc retrogradabil, CSM Rm. Vâlcea se reunește luni, 9 ianuarie (ora 10.00), la Baza Sportivă din Zăvoi. Pentru prima zi de pregătiri, singurele noutăți așteptate sunt revenirea lui Dan Balauru, după jumătate de an în care nu a evoluat la nicio echipă și cea a lui Dacian Vizitiu (foto), iubitul Cristinei Neagu, care va fi transferat de la concitadina FC Oltchim, unde nu a impresionat cu nimic în turul campionatului.
În perioada următoare, patronul Cătălin Rufă promite câteva transferuri pe filiera „africană”. „Suntem în discuții să aducem doi atacanți ivorieni, dar și un fundaș senegalez. Nu ne grăbim cu transferurile, vrem să aducem jucători valoroși”, a spus Rufă.
Până acum, singurul plecat este atacantul Al. Vlăduți, care și-a reziliat contractul.
articol scris de Adi Georgescu