Callatis începe anul cu speranțe la salvarea de la retrogradare

07 Jan. 2012, 13:29 Pregătiri, amicale
Callatis începe anul cu speranțe** la salvarea de la retrogradare

Callatis Mangalia își dorește ca în noul an să-și bucure susținătorii prin rezultate cât mai bune, care să o ajute să-și atingă obiectivul principal – menținerea în Liga a II-a, fiindcă în cazul în care nu va reuși acest lucru, lucrurile vor deveni extrem de grave.

Rezultatele obținute în prima parte a campionatului nu sunt prea dătătoare de speranțe, în condițiile în care formația din Mangalia a terminat turul pe locul 14, cu un total de 17 puncte. Totuși, cei care se ocupă de destinele acestei echipe sunt încrezători că vor avea un an mai bun.

Antrenorul principal al echipei, Mugurel Cornățeanu, a declarat, vineri, că are încredere în elevii săi pentru retur și că evitarea retrogradării este un obiectiv realizabil. „Intrăm în noul an cu speranța că vom reuși să ne îndeplinim obiectivul. Nu va fi ușor, dar avem încredere în forțele noastre. Suntem încrezători, nu avem altă variantă. Echipa de pe locul 8, Dinamo II București, are doar două puncte mai mult decât noi. Așadar, nu avem prea mult de recuperat pentru a ieși din zona pozițiilor retrogradabile. Dacă vom câștiga meciurile de pe teren propriu, în care beneficiem întotdeauna de susținerea împătimiților noștri fani, prezenți mereu în număr mare la stadion, atunci ne vom ușura foarte mult misiunea. Trebuie însă să evoluăm mult mai bine decât în partidele din tur în care am lăsat o impresie nefavorabilă”, a declarat antrenorul Mugurel Cornățeanu.

Tehnicianul Callatisului a vorbit și despre programul echipei din următoarea perioadă. „Reunirea lotului se va produce pe data de 9 ianuarie. Până pe 23 ianuarie, ne vom pregăti la Mangalia, după care va urma un cantonament într-o locație pe care încă nu am stabilit-o”, a spus Cornățeanu.

În altă ordine de idei, conducerea clubului poartă discuții cu mai mulți jucători, dorindu-și astfel să îmbunătățească potențialul lotului pentru partea a doua a campionatului. „Tratăm cu mai mulți jucători, însă nu știm deocamdată ce se va concretiza în acest sens. Cert este că ne dorim să creștem valoarea lotului, fiindcă în retur ne așteaptă meciuri dificile, cărora suntem obligați să le facem față”, ne-a mai declarat antrenorul echipei Callatis Mangalia.

Sursa: Cuget Liber

07 Jan. 2012, 13:29 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă