Gloria Arad se reunește pe 9 ianuarie, iar peste alte zece zile se va urca la Moneasa, pentru obișnuitul cantonament de iarnă. Tramvaiștii au fixate până acum două amicale cu echipe de Liga a IV-a, primul pe 1 februarie cu Aqua Vest și ultimul pe 21 februarie, la Șiriana Șiria.
Gloria ar putea să se despartă în această pauză de două piese importane. Manea și Dubeștean sunt doriți de UTA, unde au și fost testați, dar nu există încă oferte concrete. Nici la capitolul achiziții nu sunt noutăți, iar lotul va fi definitivat în perioada de pregătire.
„Așteptăm reunirea, să vedem pe cine contăm, pentru că nu știm ce se întâmplă cu Manea și Dubeștean. Dacă vor părăsi echipa avem pregătiți înlocuitori, însă nu ne putem hazarda în transferuri fără să știm exact cine pleacă. Vom juca nouă meciuri amicale, majoritatea cu echipe din județ, la Pecica, Șofronea sau Șiria”, a declarat Leo Pința.
Din retur, în casă nouă
Gloria s-ar putea muta din retur în casă nouă, pe stadionul Telecom, unde și-a desfășurat și o parte a antrenamentelor finalului de 2011: „Există șansa să jucăm din primăvară pe Telecom, dar doar dacă timpul ne va permite, dacă vremea va fi rea vom disputa meciurile pe sintetic. Este sigur însă că reunirea și programul de pregătire le vom face acolo, pe arena din Micălaca”, mai spune Pința.
Gloria iernează pe ultimul loc al seriei a cincia din Liga a III-a, cu zece puncte adunate în 15 etape. În prima rundă a returului, programată pe 24 februarie, echipa arădeană va juca în deplasare la Poli II Timișoara.
Sursa: Sport Arad