Barbu nu e impresionat de proiectul „Academia Hagi”! „Nu este totul la fel de roz pe cât se spune”

09 Dec. 2011, 12:37 Seria 2
Barbu nu e impresionat de proiectul

FC Argeș a disputat vinerea trecută un meci amical pe terenul celor de la Viitorul Constanța, confruntare pe care piteștenii au cedat-o cu scorul de 2 – 0. Foarte multă lume a lăudat formația din Constanța în ultima perioadă, atât pentru condițiile de pregătire, dar și pentru valoarea lotului sau condițiile din punct de vedere financiar. Managerul general al echipei FC Argeș, Cătălin Barbu, nu a fost impresionat de ce a găsit acolo și nici de valoarea echipei precizând că dacă ar fi jucat și ei în serie cu Timișoara și Bistrița, ar fi fost foarte greu să obțină promovarea.

„Multă lume a vorbit foarte frumos de cei de acolo și de tot felul de condiții de care beneficiază, dar să știți că lucrurile nu stau chiar așa. Cantonamentul lor nu este încă construit și tocmai de aceea jucătorii și cei din stafful echipei mai locuiesc în hotelul lui Hagi. Să știți că nu este totul la fel de roz pe cât se spune. În plus, este adevărat că au o echipă bună, dar nu este una de temut. Sunt convins că dacă ar fi jucat și ei în serie cu Timișoara și Bistrița, ar fi avut probleme serioase în a se gândi la promovare. Să nu uităm că au o serie mult mai ușoară și poate de aceea sunt și pe primul loc al clasamentului.”, a precizat Cătălin Barbu, managerul general al echipei FC Argeș.

Nu se scaldă în bani

Managerul argeșenilor, Cătălin Barbu, a vorbit și despre condițiile financiare de la echipa din Constanța și a precizat că lucrurile nu sunt cu mult diferite față de ceea ce se întâmplă la FC Argeș.

„Nu pot să spun că există diferențe mari nici la aspectul financiar, asta chiar dacă multă lume a tot vorbit că jucătorii de la FC Argeș primesc foarte puțini bani pe lună. Jucătorii celor de la Viitorul au și ei salarii apropiate de ale noastre. Să nu credeți că există jucători ce câștigă niște sume uriașe de bani. Apoi cei de acolo nu au prime de meci, ei au doar o primă consistentă de obiectiv. Noi avem niște salarii normale, avem primă la fiecare meci, dar și de obiectiv. Noi mergem pe ideea că vrem să ne folosim tot timpul de un jucător și că el trebuie să fie tot timpul motivat și să dea tot ce are mai bun din el. În condițiile în care ar câștiga niște sume uriașe de bani, nu știu dacă ar mai fi tentat să facă un meci foarte bun în confruntarea oficială.”

Sursa: Ziarul Top

09 Dec. 2011, 12:37 Seria 2
Pe aceeași temă