Dorit la Alro de către antrenorul Dan Oprescu în sezonul în care aluminiștii au realizat promovarea în eșalonul secund, atacantul Alin Mihai a petrecut doi ani la grupările locale. Originar din Arad, titularul incontestabil al grupării FC Olt Slatina a luat decizia de a se întoarce acasă.
După ce a bifat promovarea cu Alro, echipă pentru care a bifat un retur de campionat în mandatul antrenorului Dan Oprescu, atacantul de 26 de ani a continuat să evolueze pentru grupările din județ. După un sezon petrecut în eșalonul al treilea și un tur de campionat în Liga a II-a, atacantul celor de la FC Olt Slatina, Alin Mihai, a decis să se întoarcă la Arad. Motivul este faptul că în curând va deveni tătic.
„Am avut probleme personale întemeiate și trebuia să plec. Nu mi-a fost greu să iau decizia asta, soția mea este însărcinată și îmi doresc mai mult ca oricând să fiu alături de familie”, a spus atacantul.
„Am încredere că obiectivul va fi îndeplinit”
Jucător de bază în angrenajul echipei, atacantul Alin Mihai este încrezător în șansele fostei sale echipe de a-și îndeplini obiectivul.
„Le-am urat baftă la băieți, voi fi suporterul lor numărul unu, am încredere că echipa își va îndeplini obiectivul. Nu neapărat, nu vreau să renunț de tot la fotbal, dar nu știu la ce nivel voi evolua”, a mai spus atacantul.
Atacantul a evoluat pentru formațiile Romtelecom Arad, Gloria Arad, CNM Pâncota, Național Sebiș, Alro Slatina, FC Piatra Olt și FC Olt Slatina.
Sursa: Gazeta Nouă