„Nu ne mai putem agăța de nicio perspectivă privind promovarea”

26 Nov. 2011, 15:46 Campionat

Antrenorul principal al FC Farul, Marian Pană, a stat de vorbă cu jurnaliștii la finalul partidei de astăzi, declarând următoarele: „Nu ne mai putem agăța de nicio perspectivă privind promovarea. Urmează să ne așezăm la masă și să luăm o decizie privind ceea ce trebuie făcut în continuare”.

Marian Pană s-a arătat foarte indignat de atitudinea pe care suporterii Farului o au, în mod constant, față de el și patronatul echipei: „Nu mi se pare firesc să fiu înjurat din primul minut al primului meci al etapei. Eu n-am fost agreat de la început aici. Nu este normal nici să fie înjurat și patronul care finanțează echipa”, a spus Pană, după care a continuat: „Eu nu mă gândesc la demisie. Alt antrenor, în locul meu, făcea numai cinci puncte. Niciun alt antrenor nu făcea cu echipa asta mai mult decât am făcut eu”.

Pană pune seria de ghinioane a Farului pe seama celor întâmplate în partida cu FC Snagov. „Tot ce s-a întâmplat în ultimele meciuri este consecința a ceea ce s-a întâmplat în repriza secundă cu FC Snagov”.

Întrebat cum califică ratările lui Pătulea, antrenorul Farului s-a rezumat la afirmații retorice de tipul: „Este individualist și egoist… Ce pot să-i fac eu lui Pătulea?”

Despre obiectivele pe care și le-a fixat în continuare cu echipa sa, Marian Pană spune că „se urmărește să se creeze o echipă competitivă”, ținând cont că, în acest moment, șansele de promovare sunt ca și inexistente.

Sursa: Cuget Liber

26 Nov. 2011, 15:46 Campionat
Pe aceeași temă