Poli s-a născut în umbra Chinezului și Ripensiei!

Cea mai iubită echipă din Timișoara s-a născut pe 4 decembrie 1921, în vremea în care fotbalul se juca din plăcere, cu mingi din petice, cu câteva luni înainte ca în orașul de pe Bega să ajungă primul titlu de campioană a României.

Politehnica și-a petrecut primele două decenii din existență în umbra concitadinelor Chinezul și Ripensia, care au cucerit împreună, între 1922 și 1938, zece campionate. Cu toate acestea, statutul de trupă studențească, dar și cel de echipă românească au ajutat-o să câștige o simpatie tot mai mare în oraș.

„Poli s-a înființat la câțiva ani după Marea Unire, ca un răspuns al majorității române din Banat la echipele Chinezul, CAMT sau RGMT, formate din minoritățile prietene conlocuitoare. A fost viziunea fondatorilor ei, Traian Lalescu, I. Zăgănescu și Victor Vlad, care au considerat sportul ca un element important al culturii și al educației” – așa este explicată apariția lui Poli de către omul a cărui carieră se confundă cu clubul alb-violet din Timișoara, Ion V. Ionescu.

Într-adevăr, în marea echipă a Chinezului și-au făcut loc, cu mici excepții, doar jucători de origine maghiară, germană sau evreiască. De altfel, în finala câștigată în 1927, pentru gruparea timișoreană nu a jucat niciun fotbalist de etnie română. În tricoul alb-negru al echipei studențești au jucat în primii ani Pitea, Neamțu, Ignuța, Sfera, Pop, Vancu, Gherga, Doboșan, Chiroiu, Negru, Franțiu, Munteanu, Deheleanu, Drăghici, Protopopescu sau Ursulescu. Aceste nume confirmă cele spuse mai sus de profesorul Ionescu, care s-a născut în 1936 și avea s-o „întâlnească” prima dată pe Poli abia când aceasta avea 22 de ani neîmpliniți.

Vacanța – cauza retragerii din campionat
Poli Timișoara a fost o echipă studențească aproape trei sferturi de secol. În primii ani, echipa nici măcar nu a avut antrenor, iar jucătorii erau studenți (unii, chiar elevi). Poli juca pe actualul teren „Știința”, între căminele facultății de mecanică, iar uneori, studenții închiriau arena „Patria” sau stadionul „Banatul” (actualul „CFR”).

Boemia care caracteriza această echipă a avut efecte negative, mai ales în 1941, la 20 de ani de la înființarea clubului. Ziarul Gazeta sporturilor anunța atunci că Poli a rămas fără jucători. Fiind vacanță, unii dintre aceștia erau plecați în orașele lor de origine, alții erau în practică. Astfel, trupa studențească s-a retras, temporar, din activitate și a pierdut meciurile din finalul campionatului prin forfait. Era a doua retragere din competițiile oficiale, prima (1931-1933) fiind cauzată de lipsa de fonduri.

Miezul războiului – anii afirmării

„În septembrie 1943 am văzut-o pentru prima dată pe Poli. A fost un meci cu Mica Brad, pe stadionul Banatul, câștigat cu 5-0. Andrei Rădulescu a înscris de trei ori și Bugariu, de două ori. Se striga: «Haide, Poli!» și «Tempo Poli!». Apăruse o nouă aspirație, care înlocuia spiritul Ripensiei. Poli era considerată echipa intelectualității burgheze timișorene. S-au atașat mai întâi de ea studenții, apoi și partea spirituală, intelectuală a orașului. Când intrau echipele pe teren, se cânta «Gaudeamus», nu poți să uiți așa ceva. Campionatul național se desființase din cauza războiului, dar în Timișoara erau 40-50 de echipe în campionatul orășenesc”-, așa își amintește Jackie Ionescu primul contact cu echipa care i-a marcat viața și cariera.

Primul derby – primul blat?

Imediat după război, Poli s-a „luat la trântă” cu cea mai puternică echipă a orașului, CFR, o trupă apărută din rămășițele Chinezului. A fost prima perioadă în care studenții aveau cu adevărat pretenția de a fi primii în oraș. Au încheiat campionatul districtual pe locul 1 în 1946, însă federația a decis ca Poli să joace un meci de baraj cu CFR pentru a accede în primul eșalon. Jocul a fost câștigat de „feroviari”, care aveau să devină apoi vicecampioni naționali.

Poli a promovat, totuși, în 1948, iar antipatia iubitorilor echipei studențești față de CFR a luat amploare.

„CFR, echipa clasei muncitoare, a fost adversarul care a stimulat-o pe Poli în anii 40, când au apărut cu adevărat spiritul și conștiința clubului. În acele vremuri, intelectualitatea era dusă la Sighet. Primul derby în prima ligă cu CFR s-a jucat pe Electrica. Poli a condus cu 2-0 la pauză, dar CFR a câștigat cu 3-2. Folclorul acelor vremuri spune că la pauză a apărut partidul, care a cerut schimbarea scorului în favoarea echipei muncitorești”, spune Jackie Ionescu.

Carțiș: „Orașul era împărțit între CFR și Poli”
Ioan Carțiș, fostul rector al Politehnicii, este un mare microbist, fiind alături de echipa studențească încă din anii adolescenței.

„A fost o rivalitate superbă cu CFR-ul. Ei aveau în componență o jumătate din echipa națională, dar Poli a venit cu sufletul, era echipa mai tânără, bazată pe luptă. Meciurile se jucau pe Electrica, pe zgură, iar lumea era împărțită. CFR avea mulți suporteri, dar și noi aveam studențimea, intelectualitatea și nu numai. După 1946 a apărut cu adevărat spiritul poliștilor, iar simpatizanții au fost din ce în ce mai mulți după promovarea din 1948”, a povestit Ioan Carțiș.

Primul antrenor a fost un italian
Profesorul I. Zăgănescu, primul vicepreședinte al clubului, a vorbit, într-un interviu acordat lui Marcel Tolcea în 1987, despre primii ani ai existenței echipei studențești. „Multă vreme nici nu a fost vreun antrenor. Prin 1927 a venit italianul Carneli, care a fost plătit să pregătească și Politehnica, deși era antrenorul principal al formației C.A.T.”, povestea Zăgănescu. Despre Carneli a vorbit și fostul internațional Deheleanu, care a început fotbalul la nivel de seniori la Poli, în anii 20. „Toate secretele fotbalului de la el le știu. Cât a stat la noi, vreo nouă luni, ne-a învățat abecedarul fotbalului”, își amintea fostul fotbalist timișorean Jackie Ionescu.

Marcu – „Alexa” din anii 40
Primul mare căpitan de echipă din istoria lui Poli a fost Rusalin Marcu, un jucător care poate fi comparat cu Dan Alexa atât din punctul de vedere al postului în echipă, cât și al determinării.

„Era un fel de Alexa, dar dublat de un mult mai mare atașament față de club. Nu era doar idolul poliștilor, era idolul orașului”, spune Jackie Ionescu. De altfel, Marcu este cel care i-a deschis prima dată ușa clubului viitorului „domn profesor”.

„Când aveam zece ani, eram pe terenul Știința, jucam cu prietenii mei în spatele porții. Marcu m-a văzut și mi-a spus: «Mâine să vii la noi cu două poze și cu certificatul de naștere»”, a povestit Jackie Ionescu.

Patru decenii în alb-negru
Culorile clubului studențesc au fost alb și negru la înființare, au devenit abia în 1960 alb-violet, culorile purtate de Chinezul în perioada interbelică.

„Între ’45 și ’49, echipa a schimbat mai multe culori, pentru că era sărăcie mare după război și studenții luau pe ei ce găseau. Apoi, o scurtă perioadă, Poli a jucat în tricouri violet cu guler și mâneci galbene, după care s-a decis ca toate echipele studențești să poarte albastru-alb. În aceste culori am jucat până în ’59-’60, când a început să apară constant violetul”, a spus profesorul Ion V. Ionescu.

După Marea Unire, Ardealul a revenit României, și spiritul românesc a fost dominant. Astfel, Poli a avut mulți simpatizanți încă din primii ani
Ioan Carțiș, fost rector Universitatea Politehnica

Când am ajuns antrenor la Poli, în anii 60, profesorii mi-au zis: «Jackie, echipa de fotbal e a șaptea facultate a Politehnicii!»
Jackie Ionescu, fost antrenor Poli Timișoara

În primii ani, Poli a stat în umbra celorlalte echipe din oraș. «Studenții» au menținut o flacără plăpândă, în așteptare
Jackie Ionescu, fost antrenor Poli Timișoara

Locurile ocupate de Poli între 1921 și 1949

Sezon eșalon loc
1921-1922 Camp. Districtual, cat. a II-a necunoscut
1922-1923 Camp. Districtual, cat. a II-a necunoscut
1923-1924 Camp. Districtual, cat. a II-a 1
1924-1925 Camp. Districtual, cat. I 4
1925-1926 Camp. Districtual, cat. I 7
1926-1927 Camp. Districtual, cat. I 2
1927-1928 Camp. Districtual, cat. I 4
1928-1929 Camp. Districtual, cat. I necunoscut
1929-1930 Camp. Districtual, cat. I necunoscut
1930-1931 Camp. Districtual, cat. I 4
1931-1933 Nu s-a înscris în campionat
1934-1935 Camp. Districtual, cat. I 5
1935-1936 Camp. Districtual, cat. I 6
1936-1937 Divizia C, Liga de Vest 10
1937-1938 Divizia C, Liga de Vest 8
1938-1939 Camp. Districtual, cat. I 9
1940-1941 Divizia B 9
1943 Camp. Districtual, cat. I 1
1945-1946 Camp. Districtual, cat. I 1
1946-1947 Divizia B 3
1947-1948 Divizia B 1
1948-1949 Divizia A 10

articol scris de Radu Faur