AJF Dolj se află din nou în mijlocul unei situații ciudate. După ce atât președintele (Nicu Neagoe – foto, în dreapta), cât și vice-președintele AJF Dolj (Sorin Pătrașcu – foto, în stânga) au fost interziși timp de doi ani din orice activitate legată de fotbal, acum și Parchetul Dolj intră pe fir. De data aceasta, Parchetul va investiga modul în care AJF a procedat în transferul juniorului Bogdan Gheorghiu.
Dar cum s-au întâmplat lucrurile? Totul a pornit în momentul în care jucătorul născut în 1997 a fost împrumutat timp de un sezon de la CSJ Știința U Craiova, club finanțat de Consiliul Județean, la CSȘ Craiova. După un timp, jucătorul a plecat de la CSȘ, exprimându-și dorința de a reveni la CSJ înainte de a-i expira împrumutul. Mutarea a fost perfectată de AJF Dolj, dar aceasta a fost făcută fără acordul CSȘ și în afara perioadei de transfer.
„Copilul a plecat, noi nu ținem pe nimeni cu forța, dar noi nu i-am dat transferul. AJF Dolj l-a legitimat din nou, dar fără acordul nostru. Ulterior, Pătrașcu (n. r. vice-președintele AJF Dolj) a recunoscut greșeala și în prezența mea au semnat un proces verbal în care își recunoșteau greșeala, iar comisiile AJF l-au trimis înapoi la noi”, a declarat directorul CSȘ Craiova, Dan Coșei.
Supărat pe situația creată, tatăl fotbalistului a făcut plângere penală la Parchet, iar pe adresa AJF Dolj a sosit o citație, în care vice-președintele forului, Sorin Pătrașcu, era informat să se prezinte mâine la Parchet, împreună cu Silviu Buzărnescu, membru în CA al CSȘ Craiova și Bogdan Pâncu, directorul centrului de copii și juniori al Consiliului Județean Dolj. „Am înțeles că am fost chemat mâine la Parchet, dar nu înțeleg în ce calitate. Nu înțeleg ce pot eu să lămuresc în cazul de față. Eu mă aflu la Brașov, nici măcar nu am primit citație”, a declarat Buzărnescu.
Foto: jurnalulolteniei.ro