Deși au fost retrogradați în eșalonul secund timișorenii sunt preocupați de merchandising.
În această toamnă s-a semnat un contract nou cu o firmă de echipament sportiv care reamenajează și al doilea magazin al lui Poli.
„Intenționăm ca al doilea magazin să fie inaugurat pe data de 4 decembrie, exact în ziua în care se împlinesc 90 de ani de la inființarea clubului Poli Timișoara. Va fi un loc… multifuncțional. Poliștii vor putea achiziționa tot echipamentul formației, acesta urmând să fie completat în perioada imediat următoare. Va fi un spațiu unde suporterii se vor simți cu adevărat ca acasă! Vor avea loc sesiuni de autografe, întâlniri cu jucatorii… Totodată, toți cei care sunt abonați la meciurile de acasă ale Politehnicii vor beneficia de discount-uri la achiziționarea produselor… Vom avea o legatură directă cu fanii, urmând să construim o relație de durată și cu asociația fanilor „Drukeria”. Dorim să avem un permanent schimb de informații pentru ca, în fond, toată lumea să fie mulțumită cu ce oferim noi și clubul”, a declarat Gabriel Lungu, reprezentantul firmei de echipament sportiv, pentru politimisoara.com.
Fanii bănățeni pot achiziționa deja echipamentul favoriților de la magazinul „Viola” de lângă stadion. Printre produse se numără și tricoul aniversar în care Poli a învins Steaua, unul care are o priză specială la public.
Produsele marca Poli Timișoara:
Tricou de joc: 139 lei
Tricou aniversar „Poli suntem noi”: 149 lei
Tricou de joc pentru copii: 129 lei
Tricou aniversar „Poli suntem noi” pentru copii: 139 lei
Șort: 50 lei
Jambiere: 25 lei
Tricou de prezentare: 80 lei
Trening de prezentare: 390 lei
Articol scris de Cornel BIHOLARI