Coborâți pe locul al doilea, după ce Reghinul și-a reprimit punctele pierdute inițial la masa verde din meciul cu FCM Tg. Mureș, Corona Brașov a revenit pe primul loc în seria a VI-a ajutată de jocul rezultatelor. Egalul nul reghinenilor la Florești dublat de succesul cu 4-0 al brașovenilor i-a dus pe aceștia din urmă în fruntea clasamentului la golaveraj.
Însă lucrurile nu au fost așa ușoare pe cât o arată scorul final al meciului disputat ieri pe arena Carpați din Brașov. Cu un nou tehnician pe bancă, puștii Gloriei au avut mult tupeu în prima jumătate de oră a meciului, neținând cont că gazdele erau pe locul 2, iar bistrițenii erau purtătorii lanternei roșii. Absențele lui Zelencz (fractură de tibie suferită în etapa a III-a) și Elek (suspendat) s-au făcut simțite în avanposturi, cuplul Lita – Chirciu nereușind în primul mitan să valorifice centrările excelente ale lui Martac
Ratarea care putea schimba totul
Demn de remarcat că Gloria II a folosit aproape o echipă întreagă Under 21, singurul „veteran” al bistrițenilor fiind Macarie, născut în 1989. În minutul 24 bistrițenii puteau da lovitura prin Apostolache, care a profitat de o eroare de preluare a lui Potecu, a pătruns spre poarta lui Kajcsa, dar nu a reușit să strecoare mingea pe lângă veteranul dintre buturile Coronei. După câteva minute, bistrițeni și-au pus în pericol propria poartă la un corner, după ce un apărător a deviat nefericit cu capul un balon și l-a întins serios pe Greab.
A venit însă minutul 37, atunci când un șut de la distanță este contrat de un bistrițean, balonul ricoșează norocos în fața porții acolo unde Costea îi pasează lui Lita și acesta îndeplinește o formalitate: 1-0 pentru Corona. Bistrițenii au solicitat un penalty la Levente Kovacs în ultimele secvențe ale reprizei, dar nu au primit nimic. A mai existat un moment contestat de oaspeți, atunci când un jucător al acestora a fost blocat cu corpul de Kajcsa în afara careului la un contraatac rapid, însă jocul a fost lăsat să curgă
Un eurogol, un penalty de râsu’ plânsu’ și o eliminare stupidă
Intrați la cabine cu avantajul unui gol pe tabelă, brașovenii au lămurit problema câștigătoarei încă din minutul 48 după un eurogol al lui G. Ștefan. Un fault de joc făcut de bistrițeni la circa 30 și ceva de metri nu anunța ce avea să urmeze. Fundașul central al Coronei și-a luat elan și a trimis un proiectil direct în vinclu, uriașul Greab nereușind să atingă balonul în ciuda înălțimii sale impresionante. Din acel moment, gazdele au trecut la cârma jocului și nu s-a mai pus decât problema scorului. Un balon bine aruncat de Postolache peste apărare l-a găsit pe Chirciu singur cu portarul și scorul a devenit 3-0 în minutul 73.
Omul meciului, fundașul Martac a scos un penalty cu câteva minute înainte de final. Din păcate, Marcăș a devenit subiect de bășcălie după ce a alunecat în momentul execuției și balonul s-a scurs leneș spre poartă. Din fericire, Greab a bâlbâit mingea, surprins și el de cascadoria decarului brașovean și a scăpat-o în lateral. Brașovenii, atenți pe fază au speculat gafa, trimițând mingea în fața porții de unde Chirciu a bifat dubla, închizând tabela la 4-0.
În ultimele secvențe ale partidei, Marcăș a luat aiurea al doilea galben pentru o intrare mai tare asupra unui adversar și a fost eliminat, urmând a rata derbyul cu Avântul Reghin din etapa viitoare. Corona trece pe primul loc după succesul cu Gloria II și acum se pregătește de importantul meci cu reghinenii.
CORONA BRAȘOV – GLORIA II BISTRIȚA 4-0 (1-0) Lita 37, G. Ștefan 48, Chirciu 73, 87
Corona: Kajcsa (cpt.) – Martac, Potecu, G. Ștefan, Marcăș – Fl. Istrate, Vl. Munteanu, Mitran, B. Costea – Chirciu, Lita. Antrenor: Daniel Bona Rezerve nefolosite: Dărăbanț – Ad. Popa, Sfrijan
Gloria II: Greab – Runcan (78 Fl. Pop), Macarie, Ștefănuț, Archiudean – M. Roman (59 Șuvei), Hazbei (81 Lauruk), Sg. Pârvu, L. Kovacs (cpt.) – Apostolache, Pădurariu (67 Boerică) Antrenor: Cristian Coroian Rezerve nefolosite: Stehuță – Peica, Strugar
Articol și foto de Mihai ANDRIEȘ