În perspectiva meciului Callatis Mangalia – Săgeata Năvodari, programat sâmbătă, de la ora 11, președintele echipei din sudul litoralului, Neculai Tănasă a declarat: „Va fi un derby județean, în care noi îi cunoaștem bine pe cei de la Săgeata, cu care suntem în relații foarte bune. Am avut și câteva meciuri de verificare împreună. Îi respectăm pe adversarii noștri, care formează una dintre echipele bune ale seriei, dar până la intrarea pe teren, acolo vom încerca să fim mai buni, să ne impunem jocul pentru a continua seria rezultatelor bune din ultimele etape. Nu avem probleme de lot și așteptăm și sâmbătă ca publicul să fie alături de noi pentru că dintre echipele dobrogene avem cea mai bună medie de spectatori”.
Intrarea spectatorilor pe Stadionul „Central” din Mangalia va fi gratuită.
Articol scris de Cătălin Donose