Cutremur la Farul: Tănasă își dă demisia, vicepreședintele pleacă și el

Marius ANGHEL 25 Nov. 2013, 14:05 Liga 2

Decizii-șoc la clubul constănțean, primii doi oameni din schema executivă urmând a părăsi gruparea. Farul a pierdut și meciul cu Unirea Tărlungeni
 
Week-end negru pentru FC Farul, care a înregistrat o nouă înfrângere în Liga a 2-a, 1-2 în deplasare cu Unirea Tărlungeni, și se vede rămasă fără președinte și vicepreședinte. Primul a anunțat că își dă demisia, iar despre celălalt patronul Giani Nedelcu a spus că nu va mai ocupa funcția.

Neculai Tănasă, președintele FC Farul, a declarat că astăzi își va prezenta demisia. Tănasă a invocat motive personale, nedorind să facă alte comentarii. Nici Giani Nedelcu, patronul clubului, nu a oferit detalii în legătură cu această despărțire, spunând doar că, în urma deciziei lui Tănasă, la Farul va fi înscăunat un alt președinte. Întrebat dacă noul număr 1 al administrativului clubului va fi promovat vicepreședintele Mihai Terzi, Nedelcu a negat.

Mai mult, a arătat că nici acesta nu va mai rămâne la club! „Va veni un alt președinte. Vom vedea pe cine vom aduce”, a declarat Giani Nedelcu. Mihai Terzi nu a putut fi contactat ieri.

Sâmbătă, Farul a pierdut cu 1-2 meciul jucat în deplasare cu Unirea Tărlungeni, în etapa a 15-a a Ligii a 2-a. A fost a doua înfrângere consecutivă a „marinarilor” în campionat și al patrulea meci la rând fără victorie, care i-a coborât pe constănțeni o poziție în clasament, până pe opt, două locuri sub zona de play-off. Golurile au fost marcate de Elek (5), Șerban (72), respectiv Bolat (23). La prima reușită, Vlăsceanu a centrat de pe dreapta în mijlocul careului, de unde Elek a înscris cu capul. Farul a egalat după execuția foarte frumoasă a lui Bolat (șut de la aproape 25 de metri, sub transversală), pentru ca, în repriza a doua, S. Marin să bată perfect un corner, pentru lovitura de cap imparabilă a lui Șerban, care s-a și accidentat serios la această fază, fiind schimbat și scos cu Salvarea de pe teren.
 
Giani Nedelcu: „Atitudine de leșinați. Vom contesta rândunica”

După meci, Ion Răuță a declarat: „Am suferit o înfrângere dureroasă. Din păcate, nu am reușit să obținem ce ne-am propus. Cum ne așteptam, am întâlnit o echipă disponibilă la efort și agresivă. Nu ne revenim însă la fazele fixe (Unirea a înscris golul victoriei în urma unei lovituri de colț) și suntem în continuare ineficienți la finalizare, și la Tărlungeni ratând două – trei situații mari. Ne-a dat puțin planurile peste cap și accidentarea lui Silvășan, înlocuit în minutul 34. Experimentatul nostru vârf este suspect de ruptură fibrilară. A trebuit să-l schimbăm la puține minute după ce egalasem și începusem să punem stăpânire pe joc. Cu el în teren, altfel ar fi decurs lucrurile. Pe final, am jucat cu două vârfuri, trecând de la sistemul 4-2-3-1 la 4-4-2, dar n-am reușit să mai marcăm”.

Patronul Giani Nedelcu a plecat cu un gust amar de la meci. „Jucătorii au avut o atitudine de leșinați. Au avut la un moment dat meciul sub control, dar s-a terminat prost. Normal că sunt nemulțumit. Ba nu, sunt mulțumit de ceva, că n-am mai luat patru goluri. La stadion e debandadă totală, dar vom regla acest aspect. Ieșirea lui Silvășan s-a cunoscut în timpul meciului. Doar Butoi a mai avut apoi un șut spre poartă, de la 5 m. Dar ce șut! Violent, a rupt iarba! Și Curcă putea să vină din poarta cealaltă să prindă mingea. A fost atât de tare, încât o rândunică a avut timp să se așeze pe balon. Vom contesta rândunica! Serios vorbind, mergem din rău în mai rău. Eu mă așteptam să fie din ce în ce mai bine. Uitați-vă la SC Bacău, ce start slab a avut și acum unde e”, a spus Giani Nedelcu.
 
În etapa viitoare, FC Farul întâlnește pe teren propriu SC Bacău, sâmbătă, 30 noiembrie, de la ora 11.00.

Sursa: Ziua de Constanța

Marius ANGHEL 25 Nov. 2013, 14:05 Liga 2
Pe aceeași temă