FC Snagov a încheiat bine duelurile cu celelalte două echipe ilfovene din Liga a II-a, câștigându-le pe ambele. În ultimul, cel de sâmbătă, din etapa a X-a, au dat peste Victoria Brănești, pe care au învins-o la scor de neprezentare, 3-0. Cristian Cristea, de două ori, și Viorel Dinu au semnat golurile ce duc formația alb-roșie pe poziția a patra a Seriei I.
Cu un singur egal pe teren propriu, în rest numai cu victorii și fără gol primit la Ghermănești, FC Snagov și-a continuat seria bună cu o victorie la scor în fața unei foste prim-divizionare, de nerecunoscut de altfel după ce nu a strâns niciun punct din cele patru jocuri din „afară” până în acel moment. Cristea a întărit statistica după 25 de minute jucate, atunci când a reușit printr-o execuție splendidă să deschidă scorul. Alex i-a pasat atacantului, care de la marginea careului l-a lăsat fără replică pe Savu, ieșit la 11 metri, cu un lob. Golul a picat contrar cursul jocului, după ce startul le aparținuseră oaspeților, însă fără ca aceștia să aibă vreo ocazie importantă. Vasilescu (34) a fost singurul care s-a apropiat mai mult de gol, dar lovitura sa de cap din 8 metri a trecut peste poartă, o ocazie asemănătoare mai ratând și în startul meciului.
În al doilea mitan, cursul jocului a fost mai alert și îndreptat mai mult către poarta lui Savu, portarul Victoriei intervenind salvator de două ori, în fața lui Florea (55) și a lui Filip (57), ca de partea cealaltă Oprea (61) să ceară penalty după un duel cu Baruch.
Intrarea pe teren a lui Joabe a pus însă capăt speranțelor de revenire a brăneștenilor. Brazilianul i-a încercat serios reflexele lui Savu cu o lovitură de cap din 8 metri, ca de respingerea portarului să profite Cristea (67), din trei metri, și să împingă balonul în plasă.
Cu 2-0 pe tabelă, jocul a devenit mai deschis, gazdele au ieșit la joc pentru a mai marca, în timp fotbaliștii Victoriei nu mai aveau nimic de pierdut și încercau imposibilul. Arbitrul partidei a jucat și el un rol important în cursivitatea jocului prin deciziile uneori eronate pe care le-a luat, însă niciodată atât de semnificative precum faza din minutul 73 din careul lui Baruch. Jucătorii lui Ciprian Urican au „înnebunit” după decizia centralului de a nu acorda penalty la intervenția puțin hazardată a portarului asupra lui Bogdan Oprea, fază pe care a considerat-o regulamentară.
Savu s-a mai opus în final dezlănțuirii snagovenilor prin intervenția în fața lui Joabe (79), ca mai apoi să fie spectator la golul anulat pentru offside al lui Ibekwe (85) și la transversala lui Dinu (86), însă în prelungiri s-a recunoscut pentru a treia oară învins la „capul” lui Dinu (90+1).
FC Snagov – Victoria Brănești 3-0
Cr. Cristea (25, 67), V. Dinu II (90+1)
Baruch – M. Dumitru, Zeciu, D. Bratu, M. Florea – L. Filip – Cr. Efros (38 Bereșoae), R. Iancu, S. Alex (64 Joabe) – V. Dinu II (cpt.), Cr. Cristea (75 Ibekwe)
Antrenor: Laurențiu Reghecampf
G. Savu – Bg. Crăciun, Marincău, Lorincz, S. Isac (67 Bg. Oprea) – Aug. Chiriță (cpt.) – C. Ispir, Todoran, V. Alexandru (29 Cărpinișan) – Cip. Stanciu (88 Pamparău), A. Vasilescu
Antrenor: Ciprian Urican
Articol și foto de Marius ANGHEL