„Este cea mai grea perioadă din cariera mea!”

20 Oct. 2011, 14:31 Seria 2

Daniel Ghiță reprezenta plusul de experiență din jocul echipei FC Argeș pe fază defensivă. Acesta a avut parte de un debut de campionat mai mult decât bun, iar la meciul cu Mureșul Deva a reușit chiar să marcheze un gol, asta după ce înainte a mai scos și o lovitură de la 11 metri. Numai că ghinionul l-a urmărit în meciul cu Gloria Bistrița și chiar în primele minute ale respectivei partide a suferit o accidentare foarte gravă, care îl va ține departe de gazon până la debutul returului de campionat. Iată un scurt interviu cu jucătorul piteștean, cel care cu siguranță nu traversează deloc o perioadă fastă în cariera sa.

– Cum te simți după operație?
– Se pare că lucrurile merg bine. Cel puțin acestea sunt informațiile pe care le-am primit și eu din partea medicilor. Mi-am scos și firele, dar este cale lungă până mă voi putea întoarce pe gazon.

– Cât de grele sunt aceste momente pentru tine?
– Este o perioadă foarte grea din cariera mea. Gândiți-vă că am mai avut parte de accidentări, nu este prima, dar niciodată nu am avut parte de o accidentare așa de serioasă. Este cea mai grea perioadă din întreaga mea carieră. Sper doar să pot să trec mai repede și să intru la un nivel foarte bun pe teren.

– Cât de mult îți doreai să fii pe teren la aceste meciuri?
– Vă dați seama că am pornit foarte bine campionatul, deși nu multă lume ne acorda șanse în lupta pentru primele locuri și îmi doresc foarte mult să revin mai repede pe teren. Sper să treacă această perioadă. Îmi doream foarte mult să fiu și eu pe teren să îmi ajut colegii, dar iată că nu pot să stau decât în tribune la meciurile lor de pe teren propriu, lucru care vă spun sincer că nu este deloc plăcut.

– Are FC Argeș șanse la promovare?
– După părerea mea sunt șanse importante ca echipa să poată promova în Liga I. Seria este una echilibrată și jocul nostru este unul tot mai bun. Să nu uităm că am avut și ghinion cu Turda acasă sau la Vâlcea, unde dacă obțineam cele patru puncte, eram și mai sus în campionat. Pentru noi este un debut bun de campionat, dar să nu uităm că abia s-a dus o treime din campionat și cred că e devreme să ne îmbătăm cu apă rece.

Sursa: Ziarul Top

20 Oct. 2011, 14:31 Seria 2
Pe aceeași temă