Delta Tulcea a câștigat cu 2-1 în fața Victoriei Brănești și a devenit lider în seria I a Ligii a II-a, cu 16 puncte după opt etape. Președintele tulcenilor, Haralambie Meregiu (foto, stânga), consideră că echipa are nevoie de continuitate pentru a spera la o clasare cât mai bună și merge pe ideea că e greu să ajungi în frunte, dar e și mai greu să te menții acolo.
Oficialul liderului seriei I a declarat, în exclusivitate pentru Sport Total FM, că Delta a avut o asistență de 1.500 de spectatori la meciul cu Victoria, dar speră ca fanii să vină în număr mai mare pe viitor, pentru că doar împreună pot obține performanțe.
„A fost un joc disputat, cu o echipă bună, bine organizată. Ei au avut câteva ocazii pe care le-au ratat, iar noi am marcat. Am avut cam 1.500 de spectatori. Cam puțin, dar sperăm că pe viitor să vină tot mai mulți, pentru că doar împreună putem reuși. Favorite la promovare rămân Poli Timișoara (n.r. din seria a II-a) și Viitorul Constanța (n.r. din seria I). Pe noi ne interesa evoluția echipei noastre. Să aibă jocul continuitate și vedem la sfârșit unde ne clasăm. Este greu să ajungi în frunte, dar e și mai greu să te menții. Primarul ne asigură finanțarea echipei”, a declarat Haralambie Meregiu, în emisiunea „Fotbal la matineu”, realizată de Horațiu Sima.
„Următorul meci îl avem la Năvodari, cu Săgeata, o echipă extrem de ambițioasă. Este o echipă care se pregătește de un an să ne întâlnească”, a mai spus președintele Deltei Tulcea.
Sursa: Sport Total FM
Foto: Mihai ANDRIEȘ