Nelu Ibric: „De acum va fi mai greu, dar mai frumos!”

04 Oct. 2011, 11:26 Stiri
Nelu Ibric:** „De acum va fi mai greu, dar mai frumos!

FC Caransebeș (ex-Autocatania) a avut un start de sezon ce a întrecut toate așteptările. În urmă cu două săptămâni tehnicianul Nelu Ibric declara pentru liga2.ro că își dorește atacarea podiumului. Momentan echipa sa se află în grafic, e pe locul 2 la egalitate cu liderul ACS Recaș, și vrea chiar mai mult.

„Am avut un start bun de campionat dar nu sunt practic mulțumit de ultima partidă. Avem deja șapte etape și vreau să progresăm mai mult. Nu sunt mulțumit de jocul echipei, fiecare trebuie să arate mai mult. Avem acum o responsabilitate mai mare”, spune Ibric.

„Gugulanii” au trecut în ultima etapă de Millenium Giarmata, (scor 2-1) echipă ce a ocupat și prima poziție în acest sezon. Timișenii au acuzat arbitrajul și au fost la un pas să se retragă de pe teren pe final când Feneș a transformat penalty-ul câștigător.

„Numai arbitrul a văzut acel penalty”, a acuzat Titi Nedela, președintele Milleniumului. „Toată lumea se plânge de arbitraj după ce pierde. Dacă e să luăm așa mie nu mi-au dat un henț, am mai avut un penalty … Au rămas de două ori cu portarul și au ratat. Ar trebui să se plângă de neputința lor”, a răspuns Nelu Ibric.

Urmează derby-ul cu CSM Reșița!

Neînfrânți și după o serie de patru victorii consecutive, pentru „gugulani” urmează derby-ul județean cu CSM Școlar Reșița, o formație care la rândul ei a început bine sezonul.

„Ar trebui să fim mai motivați, să arătăm că suntem profesioniști. După acest început ne va fi mai greu dar va fi mai frumos. Mergem la Reșița cu gândul să rămânem tot acolo sus”, a declarat Ibric a cărui echipă a rămas datoare în sezonul trecut chiar în meciurile cu „rosso-nerii”.

17 puncte a adunat Caransebeșul în primele șapte etape, la fel ca liderul seriei, ACS Recaș

Articol scris de Cornel BIHOLARI

Foto: Florin Știube

04 Oct. 2011, 11:26 Stiri
Pe aceeași temă