Instalat „principal” pe banca tehnică a celor de la Alro după demiterea lui Corneliu Papură, antrenorul Daniel Mogoșanu speră să găsească soluția învingătoare în confruntarea cu nou-promovata Luceafărul Oradea. Tehnicianul grupării slătinene se așteaptă la o schimbare de atitudine din partea jucătorilor, cărora le cere o mai mare responsabilitate.
Aflat în fața primului meci din postura de antrenor principal, Daniel Mogoșanu speră să redreseze echipa prin obținerea primei victorii din acest sezon, în deplasarea de la Luceafărul Oradea. Tehnicianul celor de la Alro așteaptă în primul rând o schimbare de atitudine din partea jucătorilor. Daniel Mogoșanu anunță schimbări, în disputa cu orădenii, în „unsprezecele” de start.
„Ne așteaptă un joc extrem de greu, moralul jucătorilor este destul de afectat, însă aștept reacția grupului, schimbarea de atitudine, vreau să văd agresivitate din partea lor, iar în special, din discuțiile pe care le-am purtat cu ei, responsabilizarea vizavi de ceea ce se întâmplă în acest moment. Schimbări cu siguranță vor apărea în primul unsprezece, eu cred și sper în lucrurile pe care vi le-am spus în legătură cu reacția lor la ceea ce s-a întâmplat până acum, la faptul că trebuie să-și schimbe atitudinea, să răspundă agresiv în joc, la faptul că fiecare jucător este responsabil vizavi de lucrurile întâmplate și trebuie să înțeleagă că nu mai putem continua pe această linie. Nu aș vrea să discut de promovare, avem un pas mic de făcut, meciul de la Oradea, gândul nostru este legat de jocul acesta și atâta tot. Încercăm să ne concentrăm pe lucrul acesta”, a declarat antrenorul celor de la Alro, Daniel Mogoșanu.
„Păsărin deocamdată rămâne”
Având misiunea de a-și desemna colaboratorii din staff-ul tehnic, antrenorul Daniel Mogoșanu a declarat că încă nu s-a gândit la acest aspect, fiind preocupat de obținerea punctelor puse în joc cu Luceafărul Oradea. „Principalul” lui Alro a precizat că antrenorul cu portarii, Dan Păsărin, se află încă în componența tehnică a echipei.
„Până în momentul acesta nu m-am gândit cu cine voi lucra, dar o să anunț cât de curând. Domnul Păsărin deocamdată da, rămâne. Sincer, singurul meu gând în momentul acesta este să reușesc să găsesc formula, sistemul câștigător. Toată energia mea este canalizată pe lucrul acesta, în rest nimic altceva”, a mai spus Mogoșanu.
sursa: Gazeta Nouă