După ce FC Snagov i-a pus piedică în încercarea de a urca pe podiumul Seriei I a Ligii a II-a, CSMS Iași a încercat după meciul de sâmbătă, din etapa a IV-a, să obțină toate punctele la „masa verde”. Oficialii clubului moldovean au reclamat în raportul de arbitraj al jocului faptul că ilfovenii au folosit în același timp patru jucători extracomunitari, lucru care le-ar fi adus automat câștig de cauză și ar fi obținut toate punctele puse în joc.
Cum regulamentul prevede ca în timpul meciului să nu poată fi folosiți decât 3 extracomunitari, ieșenii și-au pus semne de întrebare atunci când au văzut că în cea de-a doua repriză Reghecampf i-a introdus pe teren și pe brazilianul Alex și nigerianul Ibekwe, cu toate că israelianul Baruch (foto) și celălalt brazilian, Adriano, încă mai evoluau. La finalul jocului, vicepreședintele Comitetului Director al CSMS l-a pus pe delegatul echipei, Ovidiu Pancu, să depună o contestație cu privire la extracomunitari, astfel că ieșenii așteaptă răspunsul Federației să vadă dacă vor câștiga la „masa verde”.
„Regulamentul spune clar că o echipă de divizie secundă nu are dreptul să folosească în același timp pe teren patru jucători străini, iar eu i-am spus la final delegatului Ovidiu Pancu să sesizeze asta și în raportul de arbitraj, rugând totodată Federația să verifice dacă lucrurile sunt în regulă. Este însă posibil ca vreunul dintre brazilieni să fi fost naturalizat, iar în acest caz treburile sunt OK. Dacă însă toți patru sunt străini, avem șanse mari de tot să câștigăm cu 3-0, la masa verde”, a spus vicepreședintele clubului din Copou, Constantin Anghelache.
Snagovul nu are nicio emoție
Din punctul de vedere al oficialilor clubului ilfovean, lucrurile sunt clare, ieșenii neavând nicio șansă în a câștiga în afara terenului. Aceștia se bazează pe faptul că dintre cei patru jucători folosiți în meciul de sâmbătă, doar trei sunt extracomunitari, portarul Idan Baruch având dublă cetățenie, israeliană – română. Actele goalkeeper-ului le-au fost arătate ieșenilor și la finalul meciului, însă aceștia au preferat să rezolve problema la FRF, memoriul urmând a fi analizat de Comisia de Disciplină.
„I-am spus delegatului Iașiului, Ovidiu Pancu, că memoriul pe care-l face ne pune pe drumuri aiurea. Pierdem și timp și bani de pomană. Mi-a spus că sefii lui i-au ordonat să facă contestație. Am discutat și cu domnul Anghelache și cu fostul tușier (n.r. – Cristi Stărică) și le-am explicat că portarul Baruch are dublă cetățenie, israeliană și română. Le-am arătat și o hârtie în acest sens. Nu au vrut să înțeleagă și au scris contestația. Eu nu am însă nicio emoție, totul este în regula, nu eram nebun să pierd jocul cu 3-0 pentru un asemenea lucru. Au fost reținute carnetele celor patru jucători vizați, Baruch, Adriano, Santiago și Ibekwe, Comisia de Disciplină le va verifica dosarele existente la Federație și va vedea că nu este nicio neregulă” a spus, pentru Ziarul de Iași, delegatul FC Snagov, Toni Dobre.
Articol și foto de Marius ANGHEL