Fundașul stânga al Astrei Ploiești, Valentin Sandu, a semnat un
contract valabil un an cu Alro Slatina, „Scârțâilă” urmând să se
prezinte astăzi la antrenamentele oltenilor, conduși de Corneliu
Papură.
Sandu, jucător venit la Astra acum 2 ani și jumate, și-a
reziliat contractul cu gruparea din „9 Mai”.
„Am trăit momente frumoase sezonul trecut, în care
am fost titular în Liga I, reușind să ne salvăm de la retrogradare,
dar asta este, trebuia să joc, pentru că eu cred că la 28 de ani
mai pot juca, chiar la nivelul primei ligi. Poate o voi face la
Slatina” – spune Sandu, care a ales Slatina, chiar
dacă a mai avut alte două oferte.
Tot la echipa Alro va merge și atacantul Marius Ene – fost la
Petrolul și el, în turul campionatului trecut.
Articol scris de Marian
DIMA