Retrospectivă : Promovarea lui Ghiț și a copiilor săi

24 Jun. 2011, 21:02 Analize
Retrospectivă**: Promovarea lui Ghiț și a copiilor săi

Așa cum am mai spus-o și altă dată, promovarea obținută pe teren
de FC Bihor este meritul lui Gheorghe Ghiț și a juniorilor crescuți
de el la Liberty
, în special cei 1991 și 1992. Povestea
actualului cuplu de antrenori de pe banca bihorenilor începe în
2008 când au luat titlul la juniori B cu o echipă Liberty Salonta
avându-i în componență pe 10 dintre actualii jucători de la FC
Bihor. Pasul doi l-a constituit titlul cucerit la juniori A în
sezonul 2009-2010 de același cuplu de antrenori și o bună parte din
juniorii care se află azi în lotul lărgit al orădenilor însă sub
titulatura de ACU Arad ca urmare a unui parteneriat între cele două
cluburi (Liberty și ACU)

Vizer, omul
care aduce promovarea

Implicarea lui Marius Vizer la FC Bihor în vara anului trecut a
fost prima etapă din campania care a adus echipa orădeană pe loc de
Liga I la finalul acestui sezon. Au fost aduși grosul campionilor
cu ACU Arad, inclusiv stafful tehnic și apoi s-a dat startul
operațiunilor de rezolvare a problemelor financiare care au dus
clubul în situație de insolvență în anii anteriori. În ciuda a trei
eșecuri în primele zece etape, orădenii au avut norocul că și
rivalele la promovare au avut mici sincope, astfel că au rămas în
grupul de 5-6 echipe care vizau promovarea. Eșecul cu Petrolul din
penultima etapă a turului avea să îi lase pe orădeni pe locul 4, la
4 puncte de Voința și 2 de Mioveni și Petrolul.

Implantul arădean a dat rateuri

Printre jucătorii aduși în vară s-a aflat și un contingent de
patru jucători de la Gloria Arad. Portarul Bujor și jucătorii de
câmp Toc, Copil și Negru nu au reușit să se impună la FC Bihor,
deși unii au venit cu CV-uri promițătoare. Din păcate pentru ei,
pauza de iarnă a însemnat și renunțarea la serviciile lor. Tot în
iarnă a plecat și Tegzes, dar s-a renunțat și la doi dintre
străinii aduși, ungurul Bartos și ucraineanul Yanchuk. Dacă ungurul
nu a prins niciun meci, fiind mai mult accidentat, ucraineanul a
ieșit în evidență doar prin două eliminări în trei meciuri
jucate!?!

Retur în
trombă pentru orădeni

FC Bihor a adus puțini jucători în pauza de iarnă, cea mai
importantă achiziție fiind ungurul Pogacsics care avea să devină
numărul 1 între buturile echipei. Dacă Cigan și Iuhas au fost mai
mult la număr, o altă importantă achiziție a fost aducerea lui
Selagea, liber de contract, după jumătatea lui aprilie. Ajutați și
de forma excelentă a lui Pogacsics, orădenii au avut un retur
senzațional, ajungând la un moment dat și pe locul 1. Câteva
egaluri i-au încurcat un pic, însă în cele din urmă au terminat
campionatul pe locul 2 după un 4-2 de pomină la Drobeta Turnu
Severin, în fața celor de la Gaz Metan CFR

Promovare
refuzată de Comisia de Licențiere

Bucuria promovării a fost imensă pentru gruparea orădeană care
revenea în Liga I după șapte ani de exil. Însă totul s-a năruit
după câteva zile atunci când Comisia de Licențiere a anunțat că FC
Bihor nu a primit licența, deși în prima fază nu au fost probleme.
O contestație depusă de Viorel Duru a schimbat lucrurile, fiind
acuzată insolvența clubului existentă de câțiva ani. Căzută la
mijloc în războiul dintre Poli Timișoara și Gloria Bistrița de o
parte și Viorel Duru pe de altă parte, gruparea orădeană se vede în
postura de a ataca la TAS decizia de neacordare a licenței, ca
ultimă soluție de a juca în Liga I

Transferuri
doar pentru Liga I

Până atunci, bihorenii nu stau cu mâinile în sân asigurându-și
semnătura a trei jucători de la UTA. Este vorba de Diarra, Voiculeț
și Tânc. Însă totul depinde de promovarea în Liga I a echipei, în
caz contrar înțelegerile fiind anulate. Din păcate, ultimele
semnale sunt rele, după ce FRF a decis ca pentru ultimul loc liber
din Liga I să se joace un baraj între Săgeata Năvodari și Voința
Sibiu. Astfel, munca de un an a copiilor de la FC Bihor se duce pe
apa Sâmbetei

Statistica Bihorului pentru Liga a II-a

Călin Fildan – 1988 – 1260 minute – 14 meciuri / 0 goluri
Krisztian Pogacsics – 1985 – 1170 minute – 13 meciuri / 0
goluri
Cătălin Bujor* – 1990 – 0 minute – 0 meciuri / 0 goluri
Attila Bartos* – 1985 – 0 minute – 0 meciuri / 0
goluri

Bogdan Toc* – 1990 – 450 minute – 5 meciuri / 0 goluri
Pavlo Yanchuk* – 1986 – 149 minute – 3 meciuri / 0 goluri
Sorin-Nicolae Tegzeș* – 1985 – 832 minute – 10 meciuri / 0
goluri
Șerban Moraru – 1986 – 877 minute – 12 meciuri / 0 goluri
Iulian Petruț Petrache – 1991 – 86 minute – 5 meciuri / 0
goluri
Dumitru Aurelian Muscă – 1979 – 2391 minute – 27 meciuri / 0
goluri
Mihai Marius Deaconescu – 1987 – 1927 minute – 23 meciuri / 2
goluri
Cosmin Ioan Iuhas – 1984 – 204 minute – 3 meciuri / 0 goluri
Răzvan Andrei Lupu – 1991 – 1479 minute – 17 meciuri / 0
goluri
Sergiu Oltean – 1987 – 1993 minute – 23 meciuri / 2
goluri

Cătălin Ionuț Chiș – 1988 – 1999 minute – 25 meciuri / 6
goluri
Cristian Danci – 1988 – 1607 minute – 23 meciuri / 3 goluri
Alexandru Ioan Sorian – 1991 – 1829 minute – 25 meciuri / 0
goluri
Ciprian Silviu Selagea – 1990 – 376 minute – 6 meciuri / 2
goluri
Andrei Ion Coroian – 1991 – 454 minute – 8 meciuri / 1 goluri
Răzvan Viorel Caciora – 1990 – 0 minute – 0 meciuri / 0
goluri
Mădălin Popa – 1992 – 591 minute – 13 meciuri / 1 goluri
Dumitru Copil* – 1990 – 313 minute – 7 meciuri / 0
goluri

Andrei Alexandru Florean – 1992 – 1836 minute – 27 meciuri / 3
goluri
Andrei Alexandru Șulea – 1991 – 335 minute – 8 meciuri / 2
goluri
Liviu Florin Pop – 1990 – 1032 minute – 19 meciuri / 4 goluri
Adrian Alexandru Mărkuș – 1992 – 1682 minute – 23 meciuri / 12
goluri
Botond Birtalan – 1989 – 115 minute – 4 meciuri / 0 goluri
Paul Achim – 1992 – 0 minute – 0 meciuri / 0 goluri
Cristian Lucian Cigan – 1987 – 488 minute – 11 meciuri / 0
goluri
El Hadji Gadio Demba – 1985 – 138 minute – 3 meciuri / 0
goluri
Dacian Ioan Bârză – 1985 – 1057 minute – 20 meciuri / 2
goluri
Florin Alin Negru* – 1987 – 45 minute – 1 meciuri / 0 goluri

* – s-a renunțat la ei la finalul turului

Cel mai bătrân jucător folosit: Dumitru Aurelian Muscă –
31 ani, 10 luni și 15 de zile în meciul cu Gaz Metan CFR Craiova
din 04.06.2011
Cel mai tânăr jucător folosit: Mădălin Popa – 18 ani, 3 luni
și 18 zile în meciul cu ACU Arad din 11.09.2010
Au fost căpitani: Muscă (23), Chiș (4)
Eliminări: Yanchuk (2), Ș. Moraru (1), Danci (1)
Omul meciului: Mărkuș (4), Sg. Oltean (3), Florean (3), Fl.
Pop (2), Chiș (2), M. Popa (1), Danci (1), Muscă (1)



Statistică:
Ligile Inferioare
Foto: Florin
Ceaușu

24 Jun. 2011, 21:02 Analize
Pe aceeași temă