Vestea barajului pentru promovarea în Liga I între Săgeata
Năvodari și Voința Sibiu, a adus bucurie în tabăra echipei de la
malul mării. Președintele Consiliului Director al clubului, Dumitru
Rida a declarat pentru Liga2.ro că „în cele din urmă
este și decizia asta bună, deși personal mă așteptam ca cea mai
bine clasată echipă să fie promovată în Liga I. Dar noi deja ne-am
obișnuit cu emoțiile. Ba primim sancțiune cu interzicerea dreptului
de promovare, ba se retrage, ba nu ni se dă licența, ba ni se dă
înapoi. Așa că suntem măcar antrenați din acest punct de
vedere”
Șunda revine la baraj
Chiar dacă la o săptămână după terminarea campionatului s-a
renunțat la serviciile sale, Aurel Șunda a fost rechemat la echipă
deoarece contractul lui expira pe 30 iunie și, ca atare, el se va
ocupa de pregătirea echipei pentru cele două meciuri de baraj. Dn
punct de vedere al lotului pentru baraj, Dumitru Rida a spus că nu
sunt probleme, fiind rechemați la echipă toți jucătorii inclusiv
cei cărora urma să le expire contractul la finele acestei luni.
„Trebuie să vorbim la FRF să vedem cum facem cu
contractele care expirau la finele lunii. Facem o notificare ceva,
pentru a avea drept de joc toată lumea, fiindcă barajul are loc în
luna iulie, dar contează tot pentru sezonul 2010-2011. Am rechemat
la pregătire pe toată lumea, inclusiv pe Vlad de la Pandurii. Am
luat legătura cu domnul Pârvulescu pentru a rezolva această
problemă în timp util” a declarat oficialul
Săgeții
„Ajungem în Liga I prin vacantare„
Cât despre o eventuală contestație a dreptului Săgeții de a juca
la baraj din partea altor echipe, lucrurile sunt clare pentru
Săgeata.
„Avem un avocat bun care este tobă de regulamente și
i-am și spus domnului Duru că nu avea nicio șansă de a ne interzice
dreptul de promovare. Oricum, în acest moment nu se mai pune vreo
problemă, chiar dacă articolul 5 bis a rămas în picioare. Noi
ajungem în Liga I prin vacantare. Noi nu suntem pe loc promovabil
la final de campionat, ci am fost invitați la baraj”
a comentat Rida
Articol de Mihai
ANDRIEȘ