Nou-promovata în Liga a II-a la fotbal Callatis Mangalia și
antrenorul Eric Lincar au căzut de acord pentru prelungirea cu doi
ani a contractului care leagă cele două părți. Când a venit la
Callatis, în etapa a 13-a din turul sezonului 2010 / 2011, Lincar
semnase până la finele sezonului, iar cum colaborarea s-a dovedit
fructuoasă, înțelegerea se va prelungi.
Callatis a stabilit data reunirii lotului pentru 4 iulie. Timp de o
săptămână, jucătorii se vor pregăti la Mangalia, urmând ca, în
perioada 11 – 22 iulie, să efectueze un stagiu de pregătire, fie în
țară, la munte, fie în Bulgaria.
Altfel, în această seară, de la ora 19, la Hotelul „Cocor” din
Olimp, se va desfășura banchetul de final de sezon, care va
sărbători revenirea Callatisului în Liga a II-a, după cinci ani de
absență.
sursa: Cuget Liber