Președintele clubului din Crâng, Dan Tulpan, susține că unii
jucători exagerează plângându-se de faptul că nu au mai încasat
niciun ban de luni bune. Oficialul Gloriei Buzău a precizat că au
mai primit niște sume, este adevărat, destul de mici. Tulpan ține
să-l contrazică pe atacantul Ungureanu, care a declarat după meciul
cu C.S. Otopeni că cei din conducere nu au fost alături de
jucători.
Jucătorii se plâng că nu și-au luat banii de mai
mult timp.
Restanțe salariale există, dar să spui că nu ai mai primit bani de
câteva luni, este o exagerare mare de tot și avem dovezi palpabile
în acest sens. Jucătorii au luat bani, dar sigur niște sume mici,
aproape săptămânal, totul fiind evidențiat în fișa fiecăruia.
Există dispoziții de plată, așa că problemele nu sunt chiar așa de
mari cum par. Sigur este dureros că nu au salarizarea cât mai
aproape de luna mai, însă ne-au apăsat problemele financiare din
tur, dar și datoriile mai vechi.
Totuși, cum comentați declarațiile lui
Ungureanu?
Sigur că el este un băiat bun și a venit de la Rm. Sărat, unde
câștiga foarte puțin, iar datorită lui Mișu (n.r.-antrenorul
Ciobanu) și într-o oarecare măsură și mie a avut o ascensiune.
Acum, la nervi, probabil fiind și golgeter, s-a crezut mai forțos
și a vorbit în numele celorlalți jucători, ceea ce este o mare
greșeală. El a mai făcut o gafă și în toamna trecută, dar și-a
cerut scuze după ce și-a dat seama că este o diferență între un
club și altul.
De ce acuză conducerea clubului că nu a fost alături
de jucători?
Mulți dintre ei, care au venit din ligi inferioare, și-au depășit
condiția lor din vara trecută, formând un colectiv puternic. Este
meritoriu pentru ei ce au făcut în această ediție de campionat, dar
asta nu înseamnă că au fost singuri. În spatele lor ne-am aflat
noi, cei din conducere, care am depus mari eforturi să beneficieze
de o alimentație corespunzătoare, deplasări, cazări și
medicamentația necesară. De cele mai multe ori ne-am lovit, ca și
ei, de problema financiară, deoarece nici noi nu avem salariile la
zi. Unii dintre noi nu le-am luat tocmai din 2009. Este o răutate
din partea celor care spun că nu a existat colaborare între
conducere și jucători.
Ca și buget unde se situează Gloria
Buzău?
Cred că undeva pe la coada clasamentului. De exemplu, C.F. Brăila,
care a retrogradat, cheltuise în tur 17 miliarde de lei vechi, în
timp ce noi am avut pentru această ediție de campionat un buget de
9 miliarde. Aș dori să precizez că Gloria Buzău este singurul club
cu buget mic din Seria I care oferă jucătorilor trei mese pe zi și
cazare gratis.
Când vor ajunge jucătorii cu banii la
zi?
Încercăm să găsim soluții, dar nu suntem singura echipă din țară cu
această problemă. De fapt, niciuna dintre grupări nu este cu
salarizarea la zi. Băieții vor mai încasa și săptămâna aceasta
niște bani și următoarea și evident vom face eforturi să ajungă cu
salariile la luna mai. Criza se simte însă tot mai mult și ne-am
mai și împrumutat, dar se apropie scadența, așa că trebuie să
returnăm banii. Ca de fiecare dată, și în acest campionat am fost
sprijiniți de domnul primar, care a înțeles că fotbalul este un
fenomen social. Referitor la sumele atrase de la sponsori, sunt
foarte mici comparativ cu alți ani, deoarece au rămas puține firme
lângă noi.
Personal vă reproșați ceva?
Da. Îmi reproșez faptul că am rămas la clubul ăsta și am făcut
împrumut să-l salvez de la desființare și sunt înjurat pe la toate
colțurile. Trebuia să plec și să-i las pe specialiștii ăia care
vroiau să aducă Berca, o echipă de comună, să joace aici, în locul
Gloriei Buzău. Puteam să stau și eu precum cârcotașii de la
televizor, să ies în presă pentru a face comentarii răutăcioase. Am
avut nopți în care nu am dormit din cauza problemelor de la club,
dar toate lucrurile rele veneau asupra mea și spuneau că Tulpan a
nenorocit Gloria. Eu am stat însă în banca mea, dar, când va veni
momentul, voi spune multe.
articol scris de Adi
SOARE